În contextul aniversării a 60 de ani de învățământ superior la Suceava, pe parcursul întregii săptămâni au loc diferite manifestări și acțiuni, care reflectă tocmai prezența implicată a instituției de învățământ superior în viața orașului.
În acest context reprezentanții Facultății de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează o serie de activități de promovare și popularizare a sănătății, destinate publicului larg.
Astfel joi, 22 iunie, în intervalul orar 10.00-18.00, pe esplanada din fața corpului A al USV vor fi organizate patru ateliere destinate publicului larg, cu acces gratuit la măsurători ale funcțiilor vitale și consiliere de specialitate. Toți cei interesați de starea lor de sănătate pot efectua anumite teste și pot fi consiliați gratuit de personal medical.
De altfel, de-a lungul întregii perioade 19-22 iunie, Facultatea de Medicină și Științe Biologice oferă seminarii și workshop-uri în sfera nutriției, a alimentației, a sănătății generale și orale, a chimiei, a primului ajutor sau a bolilor de nutriție.
În cadrul unor activități interactive, veți afla ce presupune o alimentație sănătoasă, cărora dintre funcțiile propriului corp trebuie să le acordați atenție sporită, cum trebuie citite și interpretate analizele funcțiilor vitale și ce stil de viață poate preveni îmbolnăvirea.
Programul complet al manifestărilor organizate în contextul aniversării a 60 de ani de învățământ superior sucevean poate fi consultat la următoarea adresă:
https://usv.ro/60_ani/program-usv-60-ani/