Un adolescent în vârstă de 16 ani a făcut cea mai scurtă excursie din viața sa cu o mașină și s-a ales și cu dosar penal. Sâmbătă seară, în jurul orei 21:00, minorul a luat mașina tatălui său care era parcată în curtea gospodăriei din satul Voivodeasa, comuna Sucevița. A reușit să parcurgă doar 50 de metri pentru că a fost tras pe dreapta de o patrulă de poliție. Adolescentul le-a spus senin oamenilor legii că nu are actele asupra sa și că nu deține permis de conducere, ceea ce este și firesc la vârsta sa. Polițiștii l-au testat și aparatul etilotest, dar minorul nu consumase băuturi alcoolice. Acum, el va fi cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.