Drept la replică

Nefiind o cititoare a presei locale, am aflat cu ceva întârziere de un “demers publicistic” apărut zilele trecute în ziarul ‘Monitorul de Suceava’. Numele autorului, un oarecare Ioan Băncescu, nu-mi spune nimic. Aflu de pe internet că a fost mare politician local PSD prin anii ‘90, căzut ulterior în dizgrație și renăscut în Partidul România Mare. Domnul în cauză, acum pensionar, își omoară timpul liber scriind compuneri la gazetă. O activitate terapeutică pe care, în principiu, ar trebui să o aplaudăm și să le-o recomandăm tuturor seniorilor. În ultimul său panseu a făcut referire la familia mea, astfel că am avut nefericita inspirație să-i citesc respectiva cugetare. În general nu sunt preocupată de părerile altora despre mine și nu dau replici necunoscuților. Nu pentru că aș fi arogantă, ci pentru că prefer să-mi dedic timpul meseriei și familiei. Dar, în cazul de față, articolul semnat de Ioan Băncescu mi-a atins un punct sensibil - nu suport tâmpenia și, mai ales, suficiența împopoțonată cu figuri de stil puerile și cu citate din scripturi (oare toți comuniștii ajung la bătrânețe creștini practicanți?). Astfel, sub impulsul momentului, mă văd nevoită să reacționez și să solicit acest drept la replică. Domnule Ioan Băncescu, pluralul pe care îl voi folosi în continuare nu este un semn al politeții, ci al recunoașterii faptului că sunteți mai mulți care împărtășiți aceleași opinii neghioabe. Nu vă este rușine să va pretindeți mari prieteni și admiratori ai tatălui meu, arhitectul Constantin Rabiniuc Mocanu? În cei doi ani de boală ai tatălui meu, nu l-ați sunat măcar o dată, nu i-ați scris, nu l-ați vizitat, nu v-ați oferit ajutorul. Adevărul e că nu v-a păsat și la fel de adevărat e că și lui puțin i-a păsat de voi, cei din afara familiei și a cercului de prieteni apropiați. Nu vă este rușine să-i ridicați osanale astăzi, la zece ani de când nu mai este alături de noi? Unde ați fost voi, mari susținători ai dreptății, atunci când a fost îndepărtat mișelește din postul de arhitect-șef al județului Suceava, pentru că nu cadra cu ideile prim-secretarului Flutur? Unde sunteți voi, marii admiratori, acum când clădirile și monumentele de for public proiectate de tatăl meu sunt lăsate “în dezolantă paragină” la Siret, Suceava, Frasin, Câmpulung, Gura Humorului? Dacă măcar l-ați fi cunoscut, ați fi știut că tatăl meu a fost un om care nu a dat două parale pe exhibarea nerușinată a bogăției materiale, un om care a desconsiderat emfaza, luxul deșănțat, prostul-gust și ideile voastre clișeizate. Cum, pietre de rău în loc de granit și mozaic? Cruce de lemn în loc de marmura și cromul celui mai scump “monument”, așa cum “se cade”? Flori de câmp în loc de trei trandafiri din plastic? Susurul apei în locul aleii principale din marele cimitir al urbei? “Nu voi mormânt bogat, Cântare şi flamuri, Ci-mi împletiţi un pat, Din tinere ramuri.” Nefericiților, nu ați înțeles nimic... Ca referințe stilistice pe care nu le veți înțelege, puteți să vă scandalizați și la mormântul Ioanei Grigorescu sau al lui Nicolae Porumbescu, alți “oameni ai străzii”. Tatăl meu v-ar fi adresat un răspuns mult mai scurt, din doar două cuvinte. Deși îi împărtășesc disprețul, vă rog să apreciați că am fost mai puțin tranșantă, din reverență pentru părul dumneavoastră alb și din milă pentru puținătatea culturală și intelectuală pe care ați fost în stare să o acumulați timp de o viață. Lăsați omul să se odihnească în pace, pentru că destul a fost nevoit să se împiedice de voi și de alții ca voi atât timp cât a trăit.

Ana RABINIUC