Trei persoane au fost transportate în dimineața zilei de miercuri la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Cei trei se aflau într-un autoturism marca VW Passat, care din motive ce urmează a fi elucidate a părăsit carosabilul și a ajuns într-un șanț. Accidentul a avut loc pe DN17, în zona localității Ilișești. Una dintre persoane a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi extrasă. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.