Incendiul de luni după-amiază de la Mitocu Dragomirnei a distrus în totalitate casa unei familii. Pagubele sunt de peste 30.000 de euro, iar totul ar fi plecat de la un scurtcircuit. Alarma s-a dat puțin după ora 16.00, chiar de proprietarul locuinței care a ars. Incendiul a pornit din dormitor și s-a extins cu repeziciune la toată clădirea. La fața locului au ajuns mai întâi pompierii civili ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mitocu Dragomirnei, iar la scurt timp au sosit și două autospeciale ale ISU Suceava. Incendiul a fost stins și s-a reușit salvarea celorlalte clădiri.
O femeie și mama acesteia au suferit atacuri de panică și au avut nevoie de îngrijiri din partea echipajului de pe ambulanța venită la locul incendiului. Și-au revenit și nu a mai fost nevoie de transport la spital.