În comuna Vicovu de Jos a fost inaugurat la sfârșitul săptămânii trecute Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca”, un edificiu modern, așa cum nu au multe orașe din România, după cum au subliniat mai mulți invitați, inclusiv reprezentantul Ministerului Culturii prezent la eveniment.
De la inaugurare nu a putut lipsi doamna cântecului popular bucovinean, la cei aproape 82 de ani ai săi, Sofia Vicoveanca oferindu-le celor prezenți un recital plin de emoție și de o parte, și de cealaltă a scenei.
A fost o inaugurare cu sala arhiplină, toate cele 550 de locuri ale noului centru cultural de la Vicovu de Jos fiind ocupate, mulți alegând să vadă spectacolul pus în scenă de autoritățile locale chiar și din picioare.
Construit și predat la cheie în 14 luni, “un exemplu de urmat pentru instituțiile publice”
La Vicovu de Jos a existat un cămin cultural încă de prin 1965, când era folosit drept cinematograf. Aici s-au organizat hore, baluri și chiar piese de teatru de amatori. De prin anii ’75, la fostul cămin s-a organizat și celebra discotecă de la Vicovu de Jos, care, povestea chiar primarul Vasile Țugui, “a fost cea mai mare discotecă sătească la nivel naţional”.
În 2002, însă căminul cultural, construit din lemn, a ars din temelii. Cum pentru bugetul local era prea mare investiția pentru reconstrucția unui nou cămin cultural, autoritățile locale nu au putut face nimic ani la rând.
Evenimentele cultural-artistice s-au redus în mod considerabil de atunci la Vicovu de Jos, fiind preluate în mare parte de școli și de biserici.
“Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le puneau vicovenii era: Când o să avem și noi un cămin cultural?”, povestea de pe scenă primarul Vasile Țugui.
Răspunsul l-a găsit tot el, după ce a făcut un proiect pentru un edificiu nou de cultură și a reușit să obțină finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Vineri, 2 iunie, după 21 de ani de așteptare, vicovenii s-au putut bucura de noul lor centru cultural, considerat a fi cel mai modern din județ, cu o capacitate dublă decât cea a Teatrului Municipal “Matei Vișniec” din Suceava.
“Construcția clădirii a fost atribuită firmei Iosimar SRL Marginea și a mers ca la carte. 14 luni perioada contractuală de execuție, 14 luni execuție efectivă, clădirea fiind predată la cheie. Un mare exemplu de profesionalism, care ar trebui multiplicat la nivelul întregii țări, mai ales la nivelul investițiilor publice”, a subliniat primarul Vasile Țugui.
1.067 mp - sală cu 550 de locuri, sală de conferințe și bibliotecă
Clădirea Centrului Cultural “Sofia Vicoveanca” are o suprafață de 1.067 mp, cu o sală de spectacole cu 550 de locuri (din care 100 de locuri la balcon), o sală de conferințe și bibliotecă.
Sala de spectacole este dotată cu un performant sistem de sonorizare și de lumini.
Investiția finanțată de CNI a fost de 1,2 milioane de euro.
Din fonduri proprii a fost achiziționat un ecran LED și s-au amenajat spațiile exterioare, inclusiv o scenă pentru evenimente cultural-artistice, scenă pe care s-au ținut spectacolele prilejuite de Zilele comunei.
Reprezentantul Ministerului Culturii: “Rar, foarte rar, mi-a fost dat să văd așa ceva, mai ales într-o comună!”
Invitații la inaugurarea noului centru cultural au fost primiți cu pâine și sare de către primarul Vasile Țugui și soția acestuia, ambii îmbrăcați în costume populare, așa cum de altfel erau și mulți dintre participanții la eveniment.
Au fost prezenți în sală parlamentari ai Partidului Social Democrat, Ioan Stan, George Șoldan, Mirela Adomnicăi și Gheorghe Mândruță, subprefecții Florin Sinescu și Cristian Șologon, cât și primarii de la Vicovu de Sus, Voitinel, Putna și Bilca, respectiv Vasile Iliuț, Maria Pleșca, Vasile Coroamă și Zaharie Rusu.
De asemenea, evenimentul a avut parte și de oaspeți din nordul Bucovinei: Iurie Levcic, deputat în Consiliul Raional Cernăuți, și Anatolie Pițul, primarul comunei Ciudei, comună formată majoritar din români, “despărțiți de Vicovu de Jos - potrivit edilului - doar o pădure și o bucată de sârmă”.
Nu în ultimul rând, la inaugurarea noului centru cultural a participat și Cristian Lazăr, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, dar și Alexandru Fladorfer, directorul Direcției pentru Cultură.
“Este o dublă minune. O dată, arhitectonică, fiindcă să știți că am circulat mult prin țară și rar, foarte rar, mi-a fost dat să văd așa ceva, mai ales într-o comună, și a doua este aceea că un asemenea centru cultural merita un nume pe măsură, al îndrăgitei interprete de muzică populară Sofia Vicoveanca, consăteanca dumneavoastră”, a declarat Cristian Lazăr, reprezentantul Ministerului Culturii.
Părintele Calistrat și-a amintit de anii tinereții la căminul cultural din Vicovu de Jos
În soborul de preoți care au oficiat slujba de sfințire s-a aflat și cunoscutul părinte Calistrat, cel care este originar din Vicovu de Jos.
“Să dea Dumnezeu ca aici (n.r. – la noul centru cultural) să înceapă din nou acea efervescență pe care am trăit-o în anii tinereții, când se jucau hore, baluri, erau cele mai frumoase fete, cele mai frumoase costume”, a spus părintele Calistrat, făcând un apel și la unitate, indiferent de religia fiecăruia:
“Aici suntem toți vicoveni. Suntem toți bucovineni. Dumnezeu e unul singur, noi să ridicăm rugăciuni în cer, iar Dumnezeu știe unde să le primească, fără a arunca vorbe grele”.
Sofia Vicoveanca, vizibil emoționată să cânte de față cu consătenii cu care a copilărit. Surpriza de la finalul recitatului!
După înmânarea unor distincții de merit mai multor personalități locale și oameni care, prin profesionalismul lor, au pus umărul la înflorirea comunei Vicovu de Jos, a urmat un program artistic cu dansuri și cântece populare, încheiat cu un recital al doamnei folclorului românesc, Sofia Vicoveanca.
Un moment emoționant atât pentru cei din sală, dar mai cu seamă pentru ea, care cânta din nou acasă, în fața consătenilor cu care a copilărit și a crescut.
Deși are peste 60 de ani de scenă, artista a recunoscut că e foarte emoționată, însă a reușit să fie din nou un exemplu de profesionalism, de bun-simț, de modestie.
Spectacolul Sofiei Vicoveanca a fost o lecție de viață, mai ales prin poveștile pe care le spunea cu atâta sinceritate și căldură între melodii. La cei aproape 82 de ani, Sofia Vicoveanca a susținut un recitat de aproximativ 45 de minute, după care, după o scurtă pauză, a continuat să cânte pe scena exterioară amplasată în imediata apropiere a noului centru cultural care îi poartă numele.
Un moment cu totul special pentru marea artistă originară din Vicovu de Jos a fost surpriza pregătita de organizatori, când la finalul recitalului a apărut din culise, după ce ore bune a stat ascunsă într-o sală, la etajul clădirii, prietena, realizatoarea și producătoarea de emisiuni folclorice la TVR Elise Stan, promotoarea folclorului autentic. Aceasta i-a dăruit Sofiei Vicoveanca un frumos ornament floral și ținut un frumos discurs despre marea artistă, aceasta din urmă șoptindu-i de mai multe ori, spre amuzamentul celor care îi vedeau reacțiile, să se oprească din lăudat.
Una peste alta, Vicovu de Jos s-a transformat foarte mult în ultimii ani.
Când ai drum pe acolo, oprește-te, plimbă-te prin localitate, prin centru și fii sincer: comună sau oraș?