Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, că din punctul său de vedere în aceste zile s-au făcut pași importanți în soluționarea conflictului de muncă din educație. Gheorghe Flutur le-a solicitat respectuos liderilor de sindicat și cadrelor didactice să fie reluată activitatea la catedră pentru a se finaliza toate activitățile programate până la vacanță.
„Cunosc și consider îndreptățite revendicările sindicatelor, iar pașii făcuți în aceste zile privind o primă creștere salarială de la 1 iunie și faptul că la 15 iulie Legea salarizării unitare va intra în transparență decizională sunt garanții că se vor repara nedreptățile din sistemul de educație imediat și, tocmai de aceea, nu trebuie să sufere copiii cu amânarea examenelor în pragul vacanței de vară”, a precizat Flutur. El a ținut să sublinieze că premierul Nicolae Ciucă a avut o abordare corectă, pragmatică, realistă și lipsită de populism, acesta având o deschidere totală pentru rezolvarea problemelor salariale din învățământ.
„Trebuie de înțeles faptul că este nevoie de Legea salarizării unitare și aici sunt convins că vocea dascălilor se va auzi și se va ține seama de importanța muncii prestate de această categorie socială, de rolul fundamental al formatorilor de oameni bine pregătiți, și care trebuie bine plătiți. În aceste momente este nevoie, și am speranța că dascălii se vor întoarce la catedră, în paralel urmând a continua negocierile cu privire la viitoarele drepturi salariale, stabilite prin Legea salarizării unitare”, a declarat președintele CJ Suceava. El a adăugat că administrația publică județeană, susținând învățământul sucevean, continuă dezvoltarea infrastructurii școlare prin proiecte finanțate din fonduri naționale sau europene, stimulând performanța în educație. Gheorghe Flutur a mai precizat că este convins că pentru un învățământ de calitate este nevoie deopotrivă de investiții în infrastructură şcolară, dar mai ales în dascăli.