S-a dat startul pentru a treia ediție a Concursului de fotografie „Surprinde frumosul”. Competiția se va desfășura în perioada 1-29 iunie 2023 și se adresează copiilor și tinerilor începând cu vârsta de 6 ani, din România și din străinătate. Concurenții trebuie să surprindă în imagini natura în toată frumusețea și splendoarea ei, neapărat alături de un element care are legătură cu spiritualitatea creștină. Limită de vârstă nu este. Sunt invitați să participe așadar toți care se simt tineri și iubesc fotografia. Fiecare participant poate să trimită o singură fotografie. Obligatoriu este ca fotografia să fie realizată de participant/ă cu telefonul ori cu aparatul de fotografiat. Condiția de intrare în concurs este trimiterea fotografiei, până pe 30 iunie 2023, la e-mail-urile: tineret.asr@gmail.com și concurs@arhiepiscopiasucevei.ro, alături de următoarele informații: numele și prenumele, vârsta, localitatea, numărul de telefon.
Pentru fiecare etapă de vârstă vor fi acordate premii: I, II și III. Premiul I constă în acordarea sumei de 500 de lei, premiul II a sumei de 300 lei și premiul III a sumei de 200 de lei. Etapele de vârstă pentru concurs sunt: 6-14 ani, 14-20 de ani, 20-35 de ani și peste 35 de ani.
Pr. Justinian-Remus A. Cojocar a spus că scopul concursului „Surprinde frumosul” „este de a-i determina pe tineri să folosească dispozitivele electronice și să arate astfel cât sunt de orientați și inspirați, de creativi și muncitori, să-și descopere și să-și dezvolte calitățile pe care le-au primit de la Dumnezeu și, nu în ultimul rând, de a-i motiva să aibă încredere în ei și să demonstreze că sunt în stare să surprindă și să realizeze fotografii frumoase, care să fie admirate și de alții”.