Suceava va găzdui, între 1 și 4 iunie, cea de-a 14-a ediție a festivalului concurs internațional Video ART, organizat de Colegiul Național „Petru Rareș” și Clubul Video ART al elevilor de la acest colegiu.
Înscris în Calendarul activităților educative naționale derulate de Ministerul Educației în parteneriat cu unitățile școlare din țară, festivalul va cuprinde pe parcursul celor patru zile o serie de evenimente la care sunt invitați să participe toți cei interesați de cea de-a șaptea artă.
Potrivit prof. coordonator, Viorel Ieremie, „o excursie dedicată concurenților nominalizați, constituită în forma așa-numitei probe de film, sau Gala decernării Premiilor Video ART 2023, sunt momente-cheie mult așteptate de toți cei implicați în festival. Anul acesta competiția a fost mult mai amplă, organizatorii înregistrând un număr aproape dublu de participanți din țară și străinătate. 38 de scurtmetraje și 13 spoturi au fost trimise juriului internațional, care a trebuit să nominalizeze cele douăzeci de echipe din cadrul celor două secțiuni consacrate ale festivalului, film de scurtmetraj și spoturi”.
Participanți din țară și străinătate
Au trimis filme elevi și studenți din țară și străinătate. Între țările participante menționăm Suedia, Polonia, Luxemburg, Ucraina. Din țară s-au înscris în competiție liceeni din București, Oradea, Satu Mare, Târgu - Mureș, Cluj-Napoca, Vatra Dornei, Buzău, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Ploiești, Gura Humorului, Piatra Neamț, acestora adăugându-li-se și tineri din Suceava.
Va fi o ediție plină de surprize, căci organizatorii împreună cu partenerii consacrați, Centrul cultural Bucovina, Universitatea „Ștefan cel Mare” și Consiliul Județean Suceava, au plănuit un anume traseu al excursiei de filmare, încărcat cu multe semnificații spirituale.
„Amănunte legate de acest aspect nu putem dezvălui în acest moment, căci reprezintă elemente ale competiției ce nu pot fi devoalate. Din această perspectivă promitem că vom reveni cu amănunte de îndată ce acestea vor fi făcute publice”, a mai specificat prof. Ieremie, de la Colegiul Național „Petru Rareș”
Organizatorii speră că vremea va fi favorabilă concurenților, iar filmele realizate în cadrul probei de film să reflecte câte ceva din frumusețea proverbială a locurilor din Bucovina.
Evenimentele vor debuta joi 1 iunie, orele 17,00, în Aula Colegiului Național „Petru Rareș din Suceava, când echipele participante sosite de pretutindeni se vor cunoaște, vor participa la un workshop organizat de membrii juriului, iar la final vor trage la sorți locațiile de filmare pentru a doua zi.