Indivizii care au proferat amenințări directe sau au comis acte de agresiune asupra activistului de mediu Daniel Bodnar, din Rădăuți, au fost condamnați de instanțe în general la pedepse constând în amenzi penale, amenzi destul de consistente am putea spune. Pentru cine nu știe trebuie spus că, dacă nu sunt achitate, aceste amenzi penale se transformă în zile de pușcărie.
Cel mai elocvent este exemplul lui Marcel Petrică Begean, din Vicovu de Sus, care l-a amenințat cât se poate de direct pe activistul de mediu Daniel Bodnar, printr-un live făcut pe Facebook.
”Fac acest video pentru Daniel Bodnar. Să știi că Garda Forestieră a fost la noi, ți-ai făcut de lucru cu țiganii de-amu Danieluț... de acum nu că nu ai să mai poți merge cu picioarele, nu ai să mai poți mânca cu mâinile, îți promit eu că îți rup picioarele. Te anunț în direct amu...”, a anunțat individul, pe Facebook.
Inițial, Judecătoria Rădăuți i-a aplicat inculpatului o amendă penală de 3.600 de lei, dar activistul a făcut apel, iar la Curtea de Apel Suceava amenda penală a fost crescută până la 9.000 de lei.
De asemenea, autorul infracțiunii de amenințare pe care tot el a probat-o, prin postarea pe rețeaua publică, are de achitat și cheltuieli judiciare de 1.500 de lei.
Un alt ”viteaz” din mediul online este Ilie Cosmin Burlică, din Bivolărie – Vicovu de Sus.
Pentru expresii ca „Să-mi moară calul dacă nu îi fac felul lui”, „El nu vine și face figuri. Se bagă în Sucevița, în Marginea, în Brodina, în Putna. Cine e el? Cine se crede el?”, ”Eu, la fraierul ăsta, îl iau de cap, și-n primul mâl îl bag acolo și-i tai gâtul”, individul a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o amendă penală de 4.500 de lei. Sentința nu apare ca fiind contestată de nimeni.
Un alt caz vizează doi afaceriști cu lemn din Sucevița, care, în fața Atelierului de Împletituri Marginea, și-au ieșit din fire când au dat de grupul de activiști de mediu care reclamaseră un transport de lemn al acestora.
Daniel Bodnar, alături de Iulian Ureche, se afla în fața atelierului, unde cei doi intenționau să asiste la inventarierea materialului lemnos.
În timp ce erau la poartă, cei doi au fost abordați de mai mulți indivizi din Sucevița. La un moment dat, a rezultat din cercetările poliției, doi dintre agresori l-ar fi lovit pe activistul de mediu, după care au aruncat cu pietre în BMW-ul X6 al lui Daniel Bodnar, provocându-i distrugeri. De altfel, o parte din agresiune a fost înregistrată video.
Judecătorii au stabilit că există probe privind lovirea doar în cazul lui Ion Samuel Băcilă, astfel că acesta are de achitat o amendă penală de 5.000 de lei, conform sentinței Judecătoriei Rădăuți.
Al doilea inculpat, Gheorghe Marin Rîpanu, a fost condamnat doar pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice pentru că, privind infracțiunea de loviri, s-a stabilit că nu există probe clare că a săvârșit fapta. Acesta a fost obligat de judecători la achitarea unei amenzi penale de 4.000 de lei.
Acest ultim caz nu este încă finalizat în instanță, cei doi inculpați contestând decizia Judecătoriei Rădăuți.
Procesul se află acum pe rolul Curții de Apel Suceava, care va da verdictul final.