Magia unui spectacol

Livada de vișini,ultima și - probabil - cea mai celebră piesă a lui Cehov: un dans pe marginea vulcanului într-o atmosferă „fin de siècle”. Decadentismul epocii care a precedat marile transformări politice și sociale de la începutul secolului XX este zugrăvit admirabil de marele maestru al dramaturgiei și prozei rusești. Dacă ar fi să merg pe o insulă pustie și mi s-ar da voie să iau cu mine nici mai mult nici mai puțin de zece cărți, una dintre ele ar fi Operele complete ale lui Anton Pavlovici…

Sava Sambriș (director artistic al Teatrului Republican „Luceafărul” din Chișinău) propune o lectură regizorală inovantă, care devoalează treptat drama unor personaje ce nu se mai regăsesc, cuprinse de o melancolie sfâșietoare: ruși din clasa aristocratică, descendenți de mari proprietari latifundiari, acum scăpătați și obligați să vândă ultima - și cea mai simbolică – rămășiță din proprietate: livada de vișini.

Liubov Andreevna Ranevskaia, o ființă de-abia tangentă la realitate, revine în țară după un lung sejur în Franța, unde și-a cheltuit cea mai mare parte a averii. Este prilejul unei reîntâlniri cu traumele trecutului, dintre care cea mai greu de depășit este pierderea fiului, de mic copil, înecat. Ranevskaia pare a trăi într-o continuă negare, o ignorare voită a realității: familia este ruinată și prăpastia sărăciei se cască amenințător la picioarele ei, ale fetelor, ale fratelui său, Gaev, la fel de imatur.

Cristina Florea interpretează un rol ce-i vine ca o mănușă, alternând momentele de maximă intensitate și tragism cu scenele în care frivolitatea, nepăsarea, abulia sunt principala dimensiune. O ținem cu toții minte pe Valeria Seciu în acest rol, dar fără îndoială actrița titulară a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” reușește performanța unei note absolut personale. Alexandru Marin întruchipează un Lopahin care în ciuda averii acumulate nu reușește să depășească complexul de inferioritate al descendentului de robi, stăpâniți până în 1861 de familia lui Liubov.

Magia spectacolului sucevean cu care a debutat prezenta ediție a Festivalului internațional „Zilele Teatrului MATEI VIȘNIEC” provine din lectura piesei într-o cheie modernă, din mixajul elementelor de audio-vizual cu textul în sine, într-o scenografie ce mizează mult pe gri (Răzvan Bordoș), cu costume moderne, contemporane (Diana Nistor). Un alt element important - universul acustic, realizat de Dumitru Seretinean – reia mereu și mereu zgomotul unei corăbii în derivă bătută de vânt și scârțâind din toate încheieturile, extrem de sugestiv pentru acea Atlantidă în curs de scufundare. Nu am putut să nu mă gândesc la poemul lui Matei Vișniec „Corabia”. (After all, les grands esprits se rencontrent…)

Emil Coșeriu, pe care l-am admirat de atâtea ori în studenție la Iași, realizează un Firs antologic, delectându-și spectatorii, alături de actorii suceveni: Răzvan Bănuț (un Gaev de nota 10!); Clara Popadiuc (extrem de credibilă în Varia); Diana Lazăr (frumoasa Ania cea idealistă); Horia Butnaru (Semionov Pișcik); Cosmin Panaite (un Epihodov care a stârnit multe hohote în sală!); Duniașa (Delu Lucaci, mereu pe fază); Bogdan Amurăriței (un Iașa franțuzit, bien sûr). Maria Teișanu, originară din Suceava, a dat toată măsura talentului ei jucând-o pe guvernanta Charlotta, iar Iulian Burciu a fost un Trofimov ale cărui tirade păreau desprinse din discursul precursorilor comunismului, care avea să amputeze pentru totdeauna o parte din identitatea Rusiei. Tot așa cum Lopahin - noul proprietar al livezii după licitație - are intenția de a tăia cu toporul fiecare vișin…

Greu de uitat un astfel de eveniment, o confluență fericită a viziunii regizorale cu talentul actorilor și cu vibrația sălii, generată de ceea ce se petrecea pe scenă.

Spasiba, Anton Pavlovici!

Mulțumesc, TMMV! Admirabil!

Elena-Brândușa Steiciuc