Două fetițe în vârstă de 4 ani au căzut victime în accidente rutiere în timp ce încercau să traverseze artere de circulație din Vicovu de Sus și din Suceava. Cele două accidente produse vineri nu s-au soldat din fericire cu tragedii, dar ar trebui să reprezinte un semnal de atenționare pentru părinți în această perioadă în care vremea bună face ca cei mici să petreacă mult timp pe afară și prin preajma unor drumuri publice.
De precizat și că din punct de vedere al legislației rutiere cauza accidentelor de acest gen nu este traversarea neregulamentară a copilului, ci nesupravegherea din partea părinților.
Vineri, în jurul orei 17.20, la Vicovu de Sus, pe strada Calea Cernăuți, un localnic în vârstă de 45 de ani, care conducea un autoturism marca Peugeot, a acroșat cu bara din față a mașinii o fetiță în vârstă de 4 ani, care, subliniază Poliția, se angajase în trecerea părții carosabile fără a se asigura, nefiind supravegheată de către părinți.
Fetița a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată cu ”traumatism ușor și excoriații”.
Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Tot vineri, pe la 19.40, și în municipiul Suceava a avut loc un accident rutier produs în condiții asemănătoare.
Un șofer în vârstă de 49 de ani, din municipiul Suceava, care conducea un VW pe strada Celulozei din municipiul Suceava, a acroșat o fată în vârstă de 4 ani, din municipiul Suceava, care a încercat să treacă drumul din dreapta șoferului, fără a se asigura.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a fetiței în vârstă de 4 ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, primind diagnosticul preliminar de traumatism braţ drept (accidentată ușor).
Nici în acest caz șoferul nu era băut.
În ambele cazuri, procedural, polițiștii au deschis dosare penale privind comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.