Opt elevi suceveni vor participa la etapa națională a Concursului de Biologie ,,George Emil Palade”, competiție destinată elevilor claselor V-VIII.
Elevii cu cele mai bune rezultate la faza județeană sunt: Siretian Daniel - Şcoala Gimnazială ,,Miron Costin” Suceava, prof. îndrumător Atomei Alina; Nestor Simeon - Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava, prof. Alexandriuc Camelia; Maftei Mathias - Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava, prof. Alexandriuc Camelia; Severin Sofia Maria - Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava, prof. Alexandriuc Camelia; Bruja Maria - Școala Gimnazială ,, Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, prof. Cojocia Oana Grațiela; Bogdănescu Karina Elena - Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava, prof. Alexandriuc Camelia; Țirigan Sonia - Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Mihalcea Viorel; Ionel Diana Rebecca - Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, prof. Drumea Mariana.
Etapa județeană s-a desfășurat la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava și a reunit 255 elevi din clasele V-VIII din județul Suceava, cei mai mulți de la clasele a VI-a și a VII-a.
Concursul s-a desfășurat pe parcursul a 2 ore, cu subiecte unice la nivel național și transmiterea acestora on-line.
Evaluarea lucrărilor elevilor s-a realizat prin aplicarea șablonului la sfârșitul probei, de către doi profesori evaluatori, în prezenţa elevului - autor al lucrării, şi a unui elev concurent - martor. În urma rezultatelor obținute au fost acordate 30 de premii și mențiuni.
„Apreciem modul de asigurare a unor condiții optime pentru multiplicarea subiectelor, color, a fișelor de concurs și a șabloanelor de corectare a lucrărilor și desfășurarea concursului prin implicarea directorului prof. Hladiuc Tatiana, a directorului adjunct prof. Reuţ Maria și a profesorului de biologie Chitială Roxana Delia.
Au fost implicați un număr de 16 profesori evaluatori (membri ai comisiei de organizare și evaluare) și două cadre didactice cu roluri de informaticieni, dar și 25 de profesori asistenți de la unitățile școlare: Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, Școala Gimnazială <Miron Costin> Suceava și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară”, a transmis inspector școlar pentru biologie, prof. Carmen Sima.
Aceasta a mai explicat că pentru etapa națională s-au calificat primii 2 elevi din clasamentul final, pentru fiecare nivel de studiu (clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, a VIII-a), în total opt elevi din judeţ.
Faza națională a concursului se va desfășura pe data de 27 mai 2023, online, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava.