Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 112 (8336)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Sancțiuni

Pentru poluarea masivă a râului Bistrița, Conversmin a fost amendată cu 90.000 de lei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Poluarea râului Bistrița cu ape provenite de la mina Isipoaia, care a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 13 mai a.c., a fost sancționată cu amenzi de Sistemul de Gospodărire a Apelor și Garda de Mediu. Purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, maior Alin Găleată, a informat, printr-un comunicat de presă, că societatea Conversmin SA a fost amendată de SGA cu 40.000 de lei și de Garda de Mediu cu 50.000 de lei.

Maiorul Găleată a mai informat că la propunerea inspectorului-șef al ISU Suceava, colonelul Costică Ghiață, soluția temporară pentru diminuarea efectului poluării constă în montarea a două bazine cu membrane impermeabile, cu o capacitate de aproximativ 5.000 de litri, pentru preluarea deversărilor concentrate. Această soluție are ca fundament inclusiv faptul că această situație, cu poluarea masivă a râului Bistrița, s-a mai produs și în anul 2015. Aceste bazine transportabile ar putea fi utile și pentru alte zone cu același specific, dacă situația ar impune.

De asemenea, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a transmis o solicitare Ministerului Economiei, pentru realizarea unei stații de epurare a apelor de mină, iar reprezentanții societății Conversmin SA, prin Ministerul Economiei, trebuie să realizeze o serie de lucrări provizorii, care să fie aplicate până la stabilirea soluțiilor pe termen lung, de către experții tehnici autorizați.

Luni dimineață, la SGA a avut loc o ședință tehnică pentru găsirea unor soluții provizorii de diminuare a efectelor poluării, la care au participat prefectul Moldovan, directorul Administrației Bazinale de Apă Siret-Bacău, Relu Adam, șeful ISU, colonel Costică Ghiață, directorul SGA, Daniel Drăgoi, reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Agenției pentru Protecția Mediului, precum și șeful punctului de lucru Vatra Dornei al societății Conversmin SA - Gabriel-Gheorghe Sabin.

Potrivit comunicatului, prefectul a solicitat societății Conversmin trimiterea de urgență în teren a unei echipe de experți tehnici autorizați, care ar urma să ajungă la Suceava miercuri, „pentru analizarea și furnizarea soluțiilor tehnice care să se plieze pe situația din zonă, dar și din alte obiective cu specific asemănător din județ (alte iazuri de decantare)”.

 

Indicatorul „fier” este în continuare peste limită în râul Bistrița

Reprezentanții SAG Suceava afirmă că debitul de ape poluate evacuate a scăzut semnificativ, de la 40 l/s, cât era inițial, la 10-15 l/s, iar culoarea râului Bistriţa „se apropie de normal”. Unda de poluare s-a dispersat la o distanță de 7 km de punctul de poluare, pe teritoriul județului Neamț. În punctul de preluare la acumularea Izvorul Muntelui, aparținând SC Hidroelectrica SA, apa se încadrează în limitele normale de calitate, afirmă reprezentanții SGA.

„Conform ultimelor analize efectuate de specialiștii noștri de la Apele Române din Suceava și Neamț - Administrația Bazinală de Apă Siret – Sistemele de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava și Neamț, calitatea apei râului Bistriţa se încadrează în clasa a IV-a de calitate pe teritoriul județului Suceava, față de clasă a V-a, cât era ieri. Înainte de poluare, cursul de apă se încadra în clasa a III-a de calitate. În continuare, se mențin ușoare depășiri la indicatorul de calitate (Fier)”, se arată într-un comunicat al SGA.

Râul Bistrița a fost plouat în după-amiaza zilei de sâmbătă de la fosta exploatare minieră Isipoaia. Unda de poluare s-a propagat începând de sâmbătă noaptea pe distanța de 30 de km pe raza județelor Suceava și Neamț. Pe toată lungimea afectată de poluare, nu a fost semnalată mortalitate piscicolă. Alerta a fost dată de angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, care i-au anunțat pe colegii lor din Neamț despre unda de poluare. 

Au fost emise mai multe mesaje RoAlert în zonele din județul Neamț unde urma să ajungă unda, respectiv comunele Borca, Farcașa și Poiana Teiului. Populația din aceste comune a fost informată pentru a nu folosi apa din râul Bistrița în scopul adăpării animalelor și pentru a evita consumul de pește din râu. Deocamdată, nu s-a raportat mortalitate piscicolă. Conform rezultatelor de la analize, cele mai mari depășiri ale indicatorilor de calitate s-au înregistrat la fier și materii în suspensie în data de 14 mai, la o distanță de 700 de metri în aval de sursa de poluare. 

În continuare, se mențin restricțiile de folosire a apei din sursa de apă de suprafață (pentru animale, pescuit, alte activități) până la normalizarea situației. Specialiștii de la SGA estimează că situația va intra în normal în circa două zile.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pentru poluarea masivă a râului Bistrița, Conversmin a fost amendată cu 90.000 de lei.
 Vizualizări articol: 614 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Pentru poluarea masivă a râului Bistrița, Conversmin a fost amendată cu 90.000 de lei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei