Echipa medicală a secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou”, formată din dr. Ioana Boarescu, dr. Tatiana Bardan, dr. Daniela Neagu, dr. Ana Burca, dr. Florin Franciuc, dr. Florina Popovici, dr. Simona Radu, a primit, din partea Organizației Europene de Stroke (AVC), premiul Angels cu statut „Platinum”, pentru rapiditatea și eficiența în tratamentul pacienților cu atac vascular cerebral (AVC).
Medicul-șef al secției, dr. Daniela Neagu, a declarat că acest premiu reprezintă certificarea faptului că tratamentul atacului vascular cerebral (AVC) ischemic la Suceava se face conform standardelor europene de calitate. Pe lângă timpul mediu de la intrarea pacientului pe ușa spitalului până la inițierea tratamentului imagistic pentru eliminarea cheagului, care la Suceava este de 40 de minute, mai sunt urmărite și alte criterii, precum efectuarea investigațiilor, tratamentul adecvat la externare, medicație antitrombotică adecvată în funcție de mecanismul de producere al AVC, rata de proceduri de recanalizare, din totalul AVC ischemice internate. Conform fișelor de evaluare, la un singur criteriu, rata de tromboliză de 25%, spitalul din Suceava nu a ajuns la nivelul de performanță „Diamant”, ci numai „Platină”, dar sunt premise bune pentru ca asta să se întâmple anul viitor.
Dr. Neagu a mai spus că spitalul a încheiat protocol de colaborare cu Serviciul Județean de Ambulanță să prenotifice spitalul și neurologul la telefonul gărzii pentru a aduce pacienții eligibili pentru tromboliză direct la Neurologie. Pacienții eligibili pentru tratamentul AVC prin radiologie intervențională provin atât din județul Suceava, cât și din județe învecinate, mai frecvent din Botoșani.
Unitatea medicală este înscrisă în sistemul de evaluare al Organizației Europene de Stroke din anul 2017. Până acum a obținut un premiu cu statut „Aur”, anul trecut, și „Platină”, în urmă cu 2 ani.
Premiile Angels – de nivel Diamant, Platină și Aur - sunt concepute pentru a recunoaște și recompensa echipele și persoanele dedicate practicii în tratamentul AVC. Medicii secţiei Neurologie, condusă de dr. Daniela Neagu, urmăresc permanent utilizarea celor mai noi şi performante metode de diagnostic, tratament şi îngrijire a acestor pacienţi.
Cu „Angels” de nivel platină au mai fost recompensate două spitale clinice și două universitare: Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Universitar de Urgență Elias și Spitalul Universitar de Urgență București.
Angels Diamant au primit în acest an Spitalul Județean de Urgență Brașov și Spitalul Județean de Urgență Sf. Gheorghe.