Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 13 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 110 (8334)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   7 imagini |   ø fişiere video

Cercul Pedagogic de Religie

Crâmpeie din activități cu tineri: dezbateri, atelier biblic, teatru, la Colegiul „Petru Rareș”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Crâmpeie din activități cu tineri, abordate interdisciplinar, la Cercul Pedagogic de Religie de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, coordonat de pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar.

La vârsta adolescenței, tinerii își formează caracterul, își modelează personalitatea, deprind abilități noi care-i vor însoți toată viața, spune pr. Cojocar, completând că elevii, adolescenții se străduiesc și învață, muncesc din greu pentru atingerea scopurilor propuse, pentru împlinirea visurilor.

La Cercul de Religie, desfășurat pe 11 mai 2023, coordonatorul a dorit ca elevii implicați să prezinte activități „din care să reiasă dragostea lor față de Dumnezeu, Biserică și țară, grija permanentă pentru afirmarea și mărturisirea adevărului de credință, apărarea, păstrarea și promovarea valorilor religios-morale în societate și grija față de semeni”.

Și cum să-i motiveze mai bine pe elevi profesorul de religie dacă nu explicându-le că „tinerețea este frumoasă doar cu Hristos în minte și în inimă. Astfel, prezentul este senin și plin de optimism, iar viitorul luminos și plin de roade”.

 

Dezbateri despre minuni, prezentare interdisciplinară

La materia religie, pr. prof. Justinian Cojocar le dă elevilor o temă pentru acasă, o temă la care va trebui să lucreze permanent: „să fie creștini buni toată viața. Nu va fi ușor. Viața e darul lui Dumnezeu, e frumoasă, dar și plină de situații neprevăzute, de încercări, de momente când va trebui să arate că sunt creștini cu adevărat și nu cu numele, de formă. Adică să rămână verticali în cele spirituale, în stare să mărturisească cu mult curaj și ferm adevărul”.

La Cercul Pedagogic de Religie de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava au fost invitați și tinerii voluntari din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS).

Programul zilei de 11 mai 2023 a cuprins o dezbatere despre Învierea Domnului (dezbatere între tineri despre teoriile care neagă Învierea Mântuitorului; cu argumente științifice, fizice, morale, evident că s-a ajuns la adevărul Scripturii: Iisus Hristos a Înviat cu adevărat din morți). A fost organizat un atelier biblic intitulat „Să citim Biblia împreună! Creștinismul – minunile” (prezentare interdisciplinară: religie, fizică, matematică, biologie, chimie, astronomie, istorie, geografie). Au fost explicate, confirmate, validate minuni și evenimente mari din istoria Bisericii Creștine, cu ajutorul cunoștințelor și al descoperirilor din cadrul altor științe. Pr. Cojocar spune că „prin acest lucru nu se distruge minunea, ci se confirmă și se arată clar fenomenele, procesele fizice, pământești, pe care știința le analizează și le observă și ce se întâmplă atunci când este invocat Harul lui Dumnezeu, la rugăciune, ori exact atunci și doar atunci când este un eveniment măreț din istoria Bisericii”.

S-a făcut, de asemenea, referire la Învierea Domnului și Lumina Sfântă de la Ierusalim, Nașterea Domnului și la apariția stelei pe cer, schimbarea cursului apei de Bobotează, la Iordan, umblarea pe apă ca pe uscat a Mântuitorului, Învierea lui Lazăr etc. În cadrul acestui moment a fost prezentat și medaliatul cu aur, în Tunisia, la inventică, tânărul Paul Ungureanu. Apoi, au fost aduse în discuție și icoanele făcătoare de minuni.

 

Artă. Modele

Nu a lipsit din program nici arta, teatrul, fiind prezentată o piesă ce prezintă dependența digitală (povestea unei tinere dependente de telefon; un moment cu un scenariu inspirat din viața reală; actorii tineri au avut un costum special pentru fiecare rețea de socializare; conștiința fiecărui „actor” a avut un rol major în piesă).

După teatru, a urmat o altă formă de artă: muzică - cor, chitară, poezie (Corul ATOS cu recital la chitară, recitare poezie de Andreea-Teodora Balan, câștigătoarea la Concursul Național „Theotokos”). Elevii s-au dovedit ingenioși și la Atelierul de Creație și lucru de mână, unde au realizat o machetă de biserică, lucrând în echipă: tineri și profesori invitați la eveniment. Un moment emoționant și foarte interesant a fost și întâlnirea online, pe Zoom, cu Ștefan Dascălu, epidemiolog la Oxford, Teodor Marcan, student la Drept - Cluj și Adrian Petraș, student la Medicină în Germania, toți absolvenți ai Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, ultimii doi încă membri ai ATOS. Cei trei tineri sunt modele pentru elevii actuali ai colegiului sucevean. Astfel că întâlnirea cu ei, chiar și online, a fost o idee excelentă din partea organizatorilor. La final, a fost prezentat un  

material video sugestiv cu activitățile ATOS, inclusiv campaniile extraordinare din perioada pandemiei, a crizei refugiaților și a taberelor sociale, totul încheindu-se cu o agapă a bucuriei și a comuniunii.

 

„Hai să pornim de fiecare dată, la începutul orei de religie, cu nădejdea că nu este în zadar munca noastră”

După o zi plină de emoții împărtășite, pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar a spus că își dorește ca pentru tânăr, pentru elev, ora de religie să fie o mare bucurie și prilej fertil de a-L cunoaște pe Dumnezeu și lucrările Sale, de a reuși să creeze și să păstreze în armonie relațiile umane și, nu în ultimul rând, de a se cunoaște pe sine însuși, cu virtuțile și defectele sale.

„Spațiul școlii este, prin excelență, un laborator de oameni educați, care se vor osteni să fie de folos societății. A cui este responsabilitatea educației tinerilor dincolo de zidurile școlii? Deja sunt multe răspunsuri: familia, biserica, multe instituții, media... Dar ora de religie nu trece de zidurile școlii? Ora de religie, după ora de religie... Parcă ne este cunoscută înlănțuirea acestor cuvinte. Da. <Liturghie după Liturghie!>. Asta este. Hai să pornim de fiecare dată, la început de drum, la începutul orei de religie, cu nădejdea că nu este în zadar munca noastră. Dumnezeu răsplătește osteneala, îndrăznește: <Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi!> (Matei XI, 28)”, a mai spus, la final, pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Crâmpeie din activități cu tineri: dezbateri, atelier biblic, teatru, la Colegiul „Petru Rareș”.
 Vizualizări articol: 608 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Crâmpeie din activități cu tineri: dezbateri, atelier biblic, teatru, la Colegiul „Petru Rareș”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei