Măsura preventivă a controlului judiciar față de Anca Dumitrovici Ababneh, fost medic-șef al secției Oncologie din Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, cercetată pentru luare de mită, a fost prelungită cu încă 60 de zile. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Maria-Cristina Ciornei, a declarat că măsura a fost dispusă în data de 8 mai a.c., de către procurorul de caz.
Au fost prelungite, de asemenea, interdicțiile de exercitare a profesiei de medic, de a părăsi România și de a se întâlni cu martorii, pacienții și aparținătorii acestora. Anca Dumitrovici Ababneh are obligația să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, respectiv să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura. Prim-procurorul Cristina Ciornei a precizat că cercetarea în acest caz nu este încă încheiată, mai sunt martori de audiat și de administrat probe.
Până în prezent, inculpata este cercetată pentru primirea de bunuri sau sume de bani de la 177 de de pacienți, în legătură cu atribuțiile sale de medic.
Dr. Anca Dumitrovici Ababneh a fost reținută și apoi arestată preventiv în ziua de 19 ianuarie a.c., când procurorii au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare de mită și de dare de mită, acțiune care a completat ancheta începută anul trecut. Din 26 ianuarie a.c. a fost plasată în arest la domiciliu, iar din 14 martie măsura a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar.
Investigațiile ofițerilor de la Serviciul Județean Anticorupție au pornit de la denunțul familiei unui pacient care a murit de cancer și al unui pacient care a reclamat că a primit tratamentul de care avea nevoie doar după ce i-a oferit medicului bani.
Un prim denunț a fost înregistrat în martie 2022, conform căruia medicul a pretins și a primit bani pentru prescrierea tratamentului, iar în iunie 2022 a fost al doilea denunț, care reclama faptul că dr. Anca Dumitrovici Ababneh nu ar fi prescris tratamentul recomandat de un alt medic oncolog din Iași. Medicamentul administrat la Suceava, altul decât cel prescris de la Iași, i-ar fi provocat bolnavului agravarea stării de sănătate, ceea ce a dus la întreruperea tratamentului oncologic. Din declarațiile martorilor reiese că doctorița chema pacientul la cabinet, dar tot amâna începerea tratamentului. Între timp familia pacientului ar fi aflat de la alți bolnavi de cancer pe care i-a întâlnit la spital că, pentru a primi tratamentul potrivit, pacientul trebuie „să dea plicul”.
În aprilie 2022, martorul i-ar fi promis doctoriței Dumitrovici Ababneh că face un împrumut și vine cu banii, iar imediat a primit spre completare formularul de consimțământ pentru administrarea tratamentului. Medicamentul comandat a venit în aproximativ două săptămâni, dar între timp pacientul a murit. Din anchetă reiese că pacienții discutau între ei că oferirea unei anumite sume era condiția pentru administrarea tratamentului corespunzător. De altfel, denunțul făcut de un alt pacient spune același lucru. Din investigațiile efectuate în cadrul anchetei a rezultat că în rândul pacienților care au nevoie de tratament oncologic era de notorietate că medicul Anca Dumitrovici Ababneh aștepta sume de bani pentru prescrierea medicamentelor și facilitarea obținerii de rețete medicale.
Supravegherea audio-video a activităților desfășurate, a convorbirilor din mediul ambiental din zona ambulatoriului de Oncologie și a telefonului doctoriței a început în data de 7 noiembrie 2022. Din cercetări a reieșit că doctorița în mod repetat a acceptat, a pretins și a primit diferite sume de bani sau alte bunuri de la pacienți sau de la aparținătorii acestora pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer, care trebuiau realizate gratuit.
La momentul flagrantului, din transcrierea înregistrărilor audio-video erau documentate 64 de acte de primire de bani și alte bunuri, dintre care 62 s-au petrecut în numai 7 zile. În fața judecătorilor, procurorii au invocat numărul mare de „atenții” primite, dar şi faptul că doctorița nu a ținut cont că pacienții ei suferă de boli grave, greu de tolerat, iar apelarea la serviciile sale medicale a fost o necesitate și nu un capriciu. De asemenea, a fost evidențiată atitudinea pasivă pe care a avut-o când pacienții sau aparținătorii i-au depus pe birou bancnote sau plicuri conținând sume de bani. Înregistrările video au arătat că de fiecare dată a acoperit rapid banii sau plicurile primite cu înscrisuri medicale, iar după ce pacienții/aparținătorii părăseau cabinetul, le punea în sertarul biroului, de unde le lua la sfârșitul programului. Monitorizări în cabinetul doctoriței Ababneh le-au permis polițiștilor de la Anticorupție să strângă probe că tânăra doctoriță, care câștiga lunar legal circa 5.000 de euro, primea sume între 50 și 200 de lei/prezentare la cabinet, precum și alte bunuri, precum produse alimentare (miere de albine sau brânză).
Dosarul este instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.