În municipiul Rădăuți vor începe lucrările pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare. Anunțul a fost făcut joi de primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, care a precizat că începerea acestui proiect reprezintă un moment istoric pentru acest municipiu. Prezent la ședința de început a proiectului, la care au participat reprezentanți ai Consiliului Județean, ai autorității contractante, SC ACET SA, ai constructorilor și consultanților, primarul Bogdan Loghin a precizat că valoarea totală a proiectului este de aproximativ 13 milioane de euro, fără TVA. Loghin a precizat că investiția poate să înceapă după ce recent a fost semnată autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și apă uzată în localitatea Rădăuți, contract din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Suceava în perioada 2014-2020 – Rădăuți”. El a arătat că finanțarea se va realiza prin Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (2014-2020), din bugetul de Stat, bugetele locale și contribuție proprie a autorității contractante ACET SA Suceava. Lucrările vor fi realizate de o asociere de firme formată din SC Ness Proiect Europe SRL (lider) – Montin – Hidroterm.
„Acești peste 13 milioane de euro care vor intra în Rădăuți vor rezolva o foarte mare parte a problemei aducțiunilor de apă și canal. Și pe lângă acest proiect, noi ca primărie am mai accesat prin Programul Anghel Saligny o sumă de 4,1 milioane de euro pentru a completa cu extinderi și în alte zone ale municipiului”, a spus Loghin. El a precizat că își dorește ca firmele care vor realiza lucrările să își respecte angajamentele și să nu existe un disconfort mare pentru rădăuțeni pe perioada derulării investiției. Primarul din Rădăuți a ținut să sublinieze că acest proiect de 13 milioane de euro pentru municipiul Rădăuți a fost blocat foarte mult timp, fiind deblocat de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. „Pe această cale nu vreau să trec fără să mulțumesc Consiliului Județean și președintelui Gheorghe Flutur, care practic a deblocat acest mare proiect nu numai pentru Rădăuți, ci și pentru județul Suceava. Îmi doresc ca acest proiect să fie unul de succes și să ducem Suceava acolo unde îi este locul”, a precizat Loghin.
În Rădăuți se vor construi 31 de kilometri de rețele noi de apă și canalizare
El a arătat că pentru Rădăuți contractul este împărțit în șase obiective care cuprind următoarele lucrări: reabilitare conductă de aducțiune pentru alimentare cu apă, cu o lungime de 7,3 km; branșamente de apă prevăzute contorizate - 875 bucăți, reabilitare rețele de distribuție apă potabilă, cu o lungime de 1,7 km, extindere rețele de distribuție apă potabilă, cu o lungime de 14 km, reabilitare rețele de canalizare menajeră, cu o lungime de 698 m, extindere rețele de ape uzate menajere, cu o lungime de 17 km și stații de pompare apă uzată menajeră și conducte de refulare (17 stații de pompare și 4363 ml conductă de refulare). Bogdan Loghin a adăugat că termenul de realizare a lucrărilor este de 30 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de notificare a defectelor/perioada de garanție care este de minim 36 de luni de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
„Vreau să îi asigur pe toți cetățenii comunității noastre de implicarea maximă a Primăriei în monitorizarea eficientă a lucrărilor care, ulterior, vor facilita asfaltarea multor străzi din municipiul nostru”, a mai declarat Bogdan Loghin.
Prezent la întâlnirea de joi, reprezentantul companiei Ness Proiect Europe, liderul asocierii de firme care a câștigat licitația, a precizat că își dorește ca lucrările să fie finalizate în mai puțin de 30 de luni, compania având capacitatea tehnică și financiară de a realiza acest obiectiv.