Reactivarea alunecării versantului Zamca din municipiul Suceava și măsurile necesare pentru stoparea fenomenului care a produs deja pagube semnificative Liceului Teoretic Filadelfia, dar care pune în pericol multe alte investiții din zonă, inclusiv blocuri locuite, a fost adusă de primarul Sucevei în atenția autorităților din Capitală.
Ion Lungu a declarat că sunt avute în vedere două variante pentru consolidarea versantului din cartierul Zamca - împăduriri prin PNRR sau lucrări în regim de urgență prin Compania Națională de Investiții.
„După discuțiile purtate la București, la Agenția pentru Protecția Mediului și la CNI, unde s-au conturat cele două variante, am vorbit cu persoana care face expertiza tehnică. O să vedem rezultatul, apoi trebuie făcut studiul de fezabilitate pentru a afla sumele necesare pentru consolidare.
În funcție de ce rezultă din expertiză vom lua decizii. Sigur, foarte importante sunt sursele de finanțare – prin PNRR sau de la fondul de urgență al Guvernului. O să analizăm acest aspect și cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, reprezentanții ISU și cei ai Liceului Teoretic Filadelfia”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Alunecările de teren recente de pe versantul de Nord-Vest au creat o falie cu o adâncime de 10 metri, pe o suprafață de 20 de ari, în perimetrul care aparține Liceului Teoretic Filadelfia. Drept urmare, o parcare a școlii s-a prăbușit complet, iar un corp nou de clădire, în care funcționau două săli de clasă, a fost afectat și a trebuit demontat.