Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Voitinel, a fost ridicat de polițiști de la domiciliu în baza unui mandat de executare a unei pedepse de 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Vasile Florin Marcu a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce a cumulat mai multe infracțiuni, inițial fiind condamnat cu suspendare.
Marcu a avut un prim dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis și a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă de un an de închisoare, suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani de zile.
În termenul de încercare, inculpatul s-a încurcat cu o fată minoră, sub 16 ani, părinții au depus reclamație, astfel că s-a ajuns la punerea sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
În noile condiții, Judecătoria Suceava i-a aplicat bărbatului din Voitinel 2 ani de închisoare pentru infracțiunea de act sexual cu minor, în urma contopirii cu prima sentință rezultând pedeapsa finală definitivă de 2 ani și 6 luni de închisoare.
Marți, 9 mai, Florin Vasile Marcu a fost ridicat de polițiștii de la Secția Rurală de la Gălănești și a fost dus la sediul Poliției municipiului Rădăuți, de unde s-a constituit o escortă care l-a condus pe tânăr direct în Penitenciarul Botoșani, unde își va executa pedeapsa.