Un bărbat care și-a înjunghiat fratele și-a aflat luni pedeapsa pe care o are de executat. Dumitru Cîrmaciu a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor de către magistrații Tribunalului Suceava, care l-au condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Fapta s-a petrecut pe 27 septembrie 2022, iar autorul a acționat cu lașitate, după ce fratele său s-a întors cu spatele la el.
În acea zi, polițiștii Secției Rurale Marginea au fost sesizați prin 112 despre faptul că doi frați din comuna Burla s-au agresat.
Din cercetări a rezultat că un localnic s-a deplasat la locuința fratelui său, Dumitru Cîrmaciu. Pe fond de consum de alcool, bărbatul a adus în discuție un litigiu legat de loturile de teren moștenite de la un alt frate, iar spiritele s-au încins.
”L-a atacat violent și complet nejustificat pe fratele său, după care i-a cerut să plece. Persoana vătămată a dat curs solicitării, s-a întors cu spatele la inculpat, s-a îndreptat către uşa imobilului, iar atunci inculpatul, profitând că persoana vătămată era cu spatele la el, l-a lovit în zona spatelui cu un cuţit de bucătărie”, au descris agresiunea procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Fratele înjunghiat a fugit și a cerut ajutor unui vecin, care a sunat la 112, după care a dus victima spre Spitalul Județean Suceava. Graba vecinului a fost justificată, bărbatul înjunghiat fiind în stare gravă.
Victima a fost internată şi supusă unor intervenţii chirurgicale complexe în vederea salvării vieţii. Conform concluziilor medicului legist, leziunile produse persoanei vătămate pot necesita 25-30 zile de îngrijiri medicale, iar acestea au fost de natură a-i pune în primejdie viaţa.