Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava, organizează, în perioada mai - octombrie 2023, Concursul de povestiri digitale (digitales) pentru elevi „Ciprian Porumbescu – tânărul romantic”.
Concursul își propune să pună în valoare creativitatea și imaginația elevilor, introducându-i în universul biografiei și operei marelui compozitor și patriot român, fiind destinat elevilor din învățământul gimnazial și liceal.
Termenul limită de expediere a filmulețului și fișei de înscriere este 15 septembrie 2023, ora 14.00. „Povestirile digitale”candidate vor fi trimise, împreună cu fișa de înscriere, pe adresa electronică: bibliotecabucovinei@gmail.comcu specificarea „Concurs povestiri digitale”. Se vor acorda, pe fiecare din cele două categorii – gimnaziu, respectiv liceu, următoarele premii: Premiul I – 300 lei, Premiul II – 200 lei, Premiul III – 100 lei, Mențiuni – cărți.
Participanții trebuie să completeze și să expedieze, împreună cu lucrările, formularul de înscriere, completat conform modelului anexat. Motto-ul de la „povestirea digitală”candidatăse va regăsi și în fișa de înscriere.
Regulamentul oficial este adus la cunoștința publicului pe pagina oficială de Facebook a bibliotecii precum și pe site-ul propriu www.bbsv.ro.
Concursul este organizat pe două categorii de vârstă – gimnaziu, respectiv liceu, iar la acesta pot participa elevi din clasele V-XII, în mod individual sau în echipă. Fiecare participant sau echipă (de câte maxim 3 elevi) va prezenta o singură lucrare la concurs.
Un juriu special, compus din reprezentanți ai organizatorilor și partenerilor, va selecta câștigătorii. Se vor puncta, printre altele, respectarea temei, respectarea trăsăturilor unei povestiri digitale, construcția scenariului, sincronizarea text-imagine, impactul poveștii etc. Relații suplimentare: tel. 0230 530 798.