Urmaşii infamului Brutus, groparii preşedinţilor PSD (I)

În ediţia din 22 aprilie 1992 a ziarului „Crai nou” a fost consemnată o informaţie care a dobândit, din perspectiva celor 31 de ani scurşi de atunci, valoarea unui înscris de însemnătate, să zicem istorică, cel puţin în plan judeţean. Vorbim despre comunicatul prin care se aducea la cunoştinţa opiniei publice constituirea, în data de 18 aprilie 1992, a Comitetului de Iniţiativă privind organizarea Filialei Judeţene Suceava a partidului FSN – 22 Decembrie. Comunicatul îmi purta semnătura în calitate de înainte mergător, de primus interpares – primul între egali.

Sub această denumire – FSN – 22 Decembrie a fost zămislit embrionul din care avea să se nască şi apoi să crească, precum voinicul din poveste, cea mai puternică şi mai bine organizată formaţiune politică din judeţul Suceava şi din întreaga ţară, de orientare social-democratică, Partidul Social Democrat (PSD), despre care discutăm, a fost cunoscut în decursul timpului şi sub denumirile de FDSN, respectiv PDSR.

În calitate de ctitor, atât la nivel judeţean, cât şi naţional, am desfăşurat din convingere şi loialitate o intensă şi rodnică activitate politică, timp de peste un deceniu. În bilanţul mandatelor mele de lider judeţean al PSD sunt consemnate organizarea, conducerea şi câştigarea mai multor runde de alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale, contribuţia majoră la edificarea, de la cota zero, a Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, onorarea funcţiilor de senator, deputat şi prefect, ca să ne oprim doar aici.

Majoritatea celor care au ocupat posturi de conducere în structurile judeţene ale PSD din Suceava după „epoca Băncescu”, să-i zicem, proveneau din rândurile vechii nomenclaturi ale mafiei agrariene oploşită politic, chiar din anul 1990, la defunctul PDAR, partid condus de Victor Surdu, un individ bine sovietizat.

Potrivit unei definiţii uşor lirice, un partid este o conjugare de interese şi afinităţi. Odată cu pătrunderea agrarienilor în PSD Suceava au rămas doar interesele, dispărând afinităţile. Spiritul ciocoiesc, lichelismul şi ingratitudinea definindu-le acestora comportamentul politic, străin de valorile şi idealurile social-democraţiei. Puţeau groaznic a mitocani. Dar, la subiectul tenebros al ingratitudinii în PSD mă voi referi mai pe larg în rândurile ce urmează. 

Ajungând la vârsta deplinei maturităţi, Partidul Social Democrat poartă în ADN-ul său un beteşug, o meteahnă a căror denumire provine parcă mai curând din terminologia folosită de juriştii crescuţi la Şcoala Dreptului Roman: PARICIDUL!

Rând pe rând personalităţile de prim rang, care au condus partidul, punând cărămizi pentru înălţarea şi consolidarea zidurilor sale, au fost eliminate cu brutalitate, ingratitudine şi o plăcere de-a dreptul groteşti.

Domnul Ion Iliescu, „cel dintâi chemat” de vuietul revoluţiei, a fost faultat cu intenţie de Mircea Geoană, sprijinit de gonacii săi din „Grupul de la Cluj”. La Congresul partidului din anul 2005 i-au tras scaunul de sub şezut şi apoi l-au marginalizat până când venerabilul magistru a dispărut din peisajul politic ca fumul în dunga zării, locul său pe jilţul din prezidiu rămânând „pustiu precum cuibul unei păsări care nu se va mai întoarce”.

După câţiva ani de domnie, fantele Mircea Geoană a căzut în gol. Binevoitorii săi colaboratori, cu care se afla la manşă în cabina de zbor, i-au ataşat în spate, în loc de paraşută, un rucsac plin cu bolovani. A pierdut nu doar fotoliul de preşedinte, dar şi calitatea de membru al partidului. L-au recuperat, în schimb, cei de la NATO, ştiind că este vaccinat de americani, mai precis de CIA.

Nici Adrian Năstase, crescut şi el sub mantaua lui Ion Iliescu, nu a avut o soartă mai bună. Cu toate că, din punct de vedere intelectual, este, în mod cert, unul dintre cei mai titraţi politicieni post-decembrişti, a părăsit scena politică, spre satisfacţia maladivă a pizmaşilor săi tovarăşi de drum, încătuşat şi întemniţat în două rânduri. Actualii lideri ai PSD, orgolioşi nevoie mare, îl menţin în stand-by, lăsând nefolosit un valoros capital de cultură şi înaltă experienţă politică, util partidului ca ploaia pe vreme de secetă. În PSD chiar se resimt efectele unei secete acute de creiere cultivate.

Ioan BĂNCESCU