Elevii de la unitățile de învățământ din Cornu Luncii au avut parte de un planetariu gonflabil pus la dispoziție de primăria comunei pe perioada „Săptămânii altfel”. Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a spus că planetariul a fost montat în sala de sportul din satul Brăiești. „Elevii din comună au putut să vină aici cu clasele lor pentru a obține informații despre sistemul solar. A fost ideea directorilor din școlile din comună pentru a aduce ceva mai deosebit în această săptămână când este <Școala altfel>. Așa am adus acest Planetariu, un lucru extraordinar de frumos și foarte apreciat de copii”, a spus Gheorghe Fron.
El a arătat că de acest planetariu s-au bucurat și elevii din alte județe. Astfel, primarul din Cornu Luncii a spus că în cursul zilei de miercuri la planetariul gonflabil instalat în sala de sport din Brăiești au venit mai mulți copii din alte județe care au ajuns în această locație cu o organizației neguvernamentală din București. Gheorghe Fron a mai spus că pe parcursul acestei săptămâni, peste 800 de copii vor veni la planetariu, unde vor viziona un film despre planetele din sistemul nostru solar. De asemenea, lângă planetariu se află și un cosmonaut, alături de care copiii și-au făcut fotografii.