Sărbătoarea Învierii Domnului aduce cu sine și nădejdea vieții celei veșnice trăită „mai adevărat” în Împărăția Preasfintei Treimi. Pentru aceasta bunii creștini se pregătesc încă din această viață prin mărturisirea credinței, dovedită în faptele de milostenie.
Milostenia este un „împrumut” acordat lui Dumnezeu, care se va întoarce spre noi neîntârziat, după cuvântul Domnului: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7). Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că „oamenii fac milostenie ca oameni și obțin în schimb milostenia de la Dumnezeul universului. Milostenia omenească și cea dumnezeiască nu sunt egale: între ele există o distanță atât de mare, precum este între răutate și bunătate”.
Având în față pilda voievozilor, a boierilor credincioși, a oamenilor sinceri dar și a văduvei din Evanghelie (Luca 21, 2), care au văzut în susținerea și ctitorirea de biserici o șansă de a face o jertfă pentru Dumnezeu, tot așa privim și noi zidirea ansamblului mănăstiresc de la Vadu Negrilesei.
Aici, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, dimpreună cu obștea condusă de arhim. Ștefan Gușă, au început demersurile pentru ridicarea unei mănăstiri în apropierea chiliei unde s-a nevoit părintele Cleopa, nu departe de satul Vadu Negrilesei.
Având în vedere greutățile și costurile unei astfel de zidiri, facem un apel pe această cale către cei care doresc să devină ctitori să sprijine după putere lucrările de zidire, având încredințarea că vor fi mereu pomeniți înaintea lui Dumnezeu, nu atât prin rugăciunile noastre smerite, cât prin mijlocirile părinților Paisie și Cleopa.
Cei care vor să-și arate dragostea prin fapte concrete au la dispoziție următoarele posibilități:
- Trimiterea unei sume de bani prin virament bancar:
RO45 BACX 0000 0024 3707 3000
RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
- Prin poștă:
Mănăstirea Vadu Negrilesei, satul Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani
- Telefonic:
(Stareț Arhim. Ștefan Gușă - 0747 791 916)