Dragi și bravi veterani de război,

Dumneavoastră, celor mai în vârstă ostași ai țării din județul Suceava și nu numai, ne adresăm astăzi cu o zi înainte de „Ziua Veteranilor de Război”, cu sentimente de adâncă cinstire și aleasă prețuire, de altfel semne de preameritată recunoștință pe care țara și națiunea o poartă vitejilor luptători de atunci, bravilor veterani de război de astăzi. Din păcate, recunoștința față de meritele dumneavoastră nu este proporțională cu măsura abnegației, dăruirii și devotamentului cu care v-ați făcut datoria sub Drapelele de Luptă ale Oștirii Române. Ceasul de sărbătoare la care ne regăsim, unul ambientat de corola florală a miezului de primăvară, este un fericit prilej de a vă adresa un sincer și de suflet omagiu de recunoștință pentru curajul, bărbăția, vitejia și dăruirea care v-au animat pe parcursul războiului, în care, în plină tinerețe fiind, ați răspuns fără zăbavă chemării Patriei la vremuri de cumpănă.

Prin forța și dictatul unor mari puteri ale vremii, în două luni și jumătate ale anului 1940 (iunie - septembrie), asupra țării noastre s-a revărsat un mare coșmar, ce a însemnat mari rupturi teritoriale, estimate la 99.920 km² și pierderea unei populații de 6.829.238 cetățeni români. În anul 1941 veteranii de război de astăzi au fost chemați la arme ca să lupte pentru readucerea în granițele firești a teritoriilor răpite mamei lor, România, prin forță și dictat, de veșnicul înfometat vecin de la răsărit. În acest timp istoric ați înțeles că țara se afla din nou în primejdie și la chemarea patriei ați lăsat familia, gospodăria, grădina, plugul și strungul sau pana de scris. În acel moment, sub semnul „Sfintei Cruci” ați pășit încrezători spre Drapelul de Luptă al unității la care ați fost repartizați, ați înlocuit virtuțile voastre civile, iar plugul, coasa, cartea sau penița au devenit, la chemarea Patriei, pușcă, tun, tanc, avion sau navă de luptă.

La 22 iunie 1941, prin legendarul ordin al generalului Antonescu, comandantul suprem al Armatei Române de atunci, „Ostași, Vă Ordon Treceți Prutul!”, nu ați pregetat de a fi demni luptători ai tradiției eroice ce venea de peste veacuri, de la vitejii daci, de la oastea lui Mircea, cea a lui Ștefan sau a lui Mihai. Valurile furtunoasei istorii v-au purtat pe acest drum al gloriei, vitejiei și onoarei ca vrednici și bravi luptători. Ați ajuns la Odesa, în Crimea și Caucaz, la Cotu Donului, în stepa Kalmukă și la Stalingrad. Vreme de aproape 4 ani (1941 - 1945), voi, tinerii viteji români de atunci, veteranii de război de astăzi, v-ați târât pe coate și genunchi, prin noroi și zăpadă, sub ploaia de gloanțe și de schije vrăjmașe, v-ați apropiat de tranșeele dușmane, ziua și noaptea, ați asaltat cazemate și clădiri din care se vărsau rafale ucigașe de gloanțe. Voi ați trecut prin râuri și peste munți, prin baraje de artilerie și aviație, cu viața în primejdie la fiecare pas, dovedind curaj și voință, luptând cu un eroism legendar, străbătând mii de kilometri prin arșiță și ger cumplit, prin burniță, ploaie, lapoviță și ninsoare, uzi până la piele, suferind de foame și de sete. Ați știut să faceți din pământ și zăpadă pat și așternut, cerul la care v-ați închinat v-a devenit pătură, iar norii plapumă. Cu demnitate ostășească, credință în Dumnezeu și nădejdea de a depăși rigorile războiului, v-ați petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții în tranșee, câmpii, munți, păduri, văi și lăstărișuri. În împrejurări deosebite în unele lupte cu vrăjmașul, ați fost învinși, dar totdeauna, voi, veteranii de astăzi, vitejii luptători de atunci, ați păstrat însă voința și credința de a învinge.

Vestea capitulării Germaniei a constituit pentru Oștirea Română o mare bucurie, iar cei ce au supraviețuit îngrozitoarei conflagrații mondiale urmau să se întoarcă acasă la cei dragi. Frunțile voastre, purtătoare ale laurilor învingătorilor, nu v-au adus mulțumirea ce ați dobândit-o prin luptă, cea de A Întregi Complet Hotarele Țării, stabilite de înaintașii noștri în 1918, inimile voastre rămânând iarăși copleșite de greaua povară ce urma să o lăsați urmașilor. Dictatura comunistă a însemnat pentru cei mai mulți dintre dumneavoastră greutăți și umilințe dezgustătoare pe care, în baza virtuților dobândite în Armată, în focul luptelor, ați știut să le depășiți cu demnitate, onestitate, curaj, voință și tenacitate.

Veteranii și invalizii de război sunt legende vii ale faptelor de eroism și jertfă ale Oștirii Române! Ei poartă cu demnitate trupurile lor ciuruite de gloanțele și schijele vrăjmașe, făcându-și pe deplin datoria față de țară și neam, în război și pe timp de pace! De la an la an, tot mai grăbiți parcă, supraviețuitorii celui de-al Doilea Război Mondial trec pragul veșniciei! Nu au reușit să uite nici acum ororile frontului, când vârsta înaintată i-ar fi putut ajuta în acest sens. Majoritatea veteranilor refuză să conștientizeze și să-și etaleze eroismul, apreciindu-l ca pe un act firesc, sau ca pe „o poveste spre folosul generațiilor viitoare”. Mai are cineva vreme să îi asculte? Mai ia cineva seamă, cu luare-aminte, durerea fizică și emoțională a unui vârstnic, mai ieri fruntea și cinstea României?

Veteranii supraviețuitori ne privesc în ochi în acest timp, obosiți de anii și faptele lor și, din păcate, neresemnați în fața greutăților, dar cu seninătatea omului ce și-a încheiat cu demnitate datoriile față de Patrie și de generația de români căreia i-au aparținut.

Noi, generațiile ce le-am urmat, le mulțumim și le promitem permanent că le suntem alături, lor și idealurilor ce i-au purtat în luptă! An de an, în preajma zilei de 29 aprilie, veteranii, tot mai puțini și mai greu deplasabili, ne spun, iar și iar, grijile și problemele lor. Îi auzim? Avem educația patriotică necesară să o putem face? Ar trebui să se știe de către toți românii că cei mai buni dintre ei, veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, rămân, cu demnitate, în prima linie a frontului vieții! Să le acordăm onorul cuvenit veteranilor pe care îi mai avem în viață, celor care, cu tâmplele albite de ninsoarea timpului, cu fața brăzdată de asprimea vremii și cu mersul șovăielnic, se îndreaptă, parcă prea grăbiți, spre amurgul vieții, păstrând însă neștirbită afecțiunea față de Armata Țării și setea de credință, adevăr și dreptate.

Anul acesta, când prin dar Divin, sărbătoarea noastră ostășească de suflet și simțire este aureolată de cea mai mare sărbătoare creștinească, Învierea Domnului Iisus Hristos, simbolul victoriei vieții împotriva morții, Noi, Veteranii de Război aflați în viață, ne plecăm cu pioșenie frunțile încărunțite întru cinstirea eroilor căzuți la datorie în toate locurile și în toate timpurile.

Dumnezeu să-i odihnească în pace! 

Președintele Filialei Suceava a A.N.V.R.

Col.(rtr.) Neculai NIGA