Primăria Câmpulung Moldovenesc va finaliza modernizarea tuturor unităților școlare din acest municipiu. Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a precizat că încă din primul său mandat unul dintre obiectivele principale pe care le-a avut a fost modernizarea grădinițelor, a școlilor gimnaziale, a liceelor și a colegiilor din municipiu. „Consider că am reușit să duc la îndeplinire acest aspect, pentru că toate școlile gimnaziale, liceele și colegiile au fost reabilitate și modernizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, a spus Mihăiță Negură. El a arătat că prin PNDL, Primăria Câmpulung Moldovenesc a accesat finanțări de peste șapte milioane de euro pentru unitățile de învățământ. De asemenea, Negură a spus că cele cinci grădinițe din Câmpulung Moldovenesc au fost modernizate cu fonduri de la bugetul local. „În proiectele finanțate prin PNDL a intrat tot ce înseamnă investiții în școli, de la acoperiș, lucrări exterioare, interioare, grupuri sanitare, încălzire centrală, demisoluri, dar și reabilitarea trotuarelor. Aceste investiții au fost completate de primărie, care din bugetul local a alocat bani pentru mobilier modern de ultimă generație, dar și pentru reabilitarea terenurilor de sport”, a precizat primarul din Câmpulung Moldovenesc. El a adăugat că în momentul de față se lucrează la singura unitate școlară care mai trebuie modernizată, respectiv Colegiul Național „Dragoș Vodă”.
„Singura instituție de învățământ care mai trebuie modernizată este Colegiul Dragoș Vodă, care este puțin în întârziere. Dar din discuțiile avute cu constructorul, acesta a promis că în 2024 va fi finalizat. Aici a fost și o investiție destul de mare, de aproape trei milioane de euro. Clădirea este foarte impunătoare, veche, constructorul a montat deja schelele și se lucrează la acoperiș. Interioarele sunt aduse la nivel de șapă, tencuială, instalații electrice, deci vor intra în etapa de finisaje. La exterior lucrările vor fi făcute astfel încât să se respecte fațada originală, iar acoperișul va fi schimbat în totalitate. Este singurul obiectiv de învățământ care este încă în investiție. Celelalte sunt finalizate și date copiilor, profesorilor la standarde europene”, a explicat Mihăiță Negură. El a adăugat că în momentul de față municipalitatea are proiecte cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru toate unitățile de învățământ din municipiu pentru dotarea acestora cu mobilier suplimentar, laboratoare și ateliere, inclusiv dotări pentru Clubul Copiilor.