O tânără în vârstă de 29 de ani a trăit clipe de coșmar în noaptea de Înviere după un puternic incendiu izbucnit în locuința în care se afla cu fiica sa în vârstă de 12 zile.
Înainte de ora 1.00 din noapte, tânăra de 29 de ani, aflată în locuința din Calafindești, a simțit miros de fum. Mama a constatat în scurt timp că în bucătărie este un incendiu deja propagat, astfel că și-a luat fetița în brațe și a ieșit afară, alertându-și vecinii. În scurt timp s-a dat alarma la numărul de urgențe 112.
Incendiul pornit de la boilerul din baie, o anexă de lângă bucătărie, s-a extins din păcate foarte repede.
Pompierii au găsit un incendiu deja generalizat la anexe și la acoperișul casei.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret și cei ai Detașamentelor Rădăuți și Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare Calafindești și Șerbăuți, în total cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.
Pompierii au localizat incendiul, însă pagubele sunt foarte mari.