Patru persoane au fost transportate la spital în după-amiaza zilei de luni, în a doua zi de Paște. Acestea au suferit leziuni în urma unui accident rutier care a avut loc pe drumul național 17, la intrarea în orașul Gura Humorului dinspre localitatea Păltinoasa. Un autoturism marca Audi, condus de un șofer de 20 de ani, din Păltinoasa, care mergea spre Gura Humorului, din cauza lipsei de experiență, dar și a carosabilului umed, precum și pentru că nu a păstrat o distanță suficient de mare a intrat în spatele unui autoturism marca VW Golf înmatriculat în Bihor. Acesta a fost proiectat pe contrasens și a lovit un alt autovehicul marca VW Golf, condus de un tânăr de 27 de ani, din Berchișești, care din impact a ajuns în șanț. În urma acestui carambol, au fost transportate la spital trei persoane din mașina cu număr de Bihor și șoferul mașinii care a ajuns în șanț. Nici unul dintre cei trei șoferi implicați în accident nu consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ. Traficul rutier pe drumul național 17 a fost blocat pe ambele sensuri zeci de minute.