Copiii și obezitatea

American Medical Association a recunoscut obezitatea ca o boală ce necesită o paletă largă de intervenții medicale (nutriționale, psihologice, medicamentoase, chirurgicale), fiind astfel foarte important să fie diagnosticată și tratată.

Organizația Mondială a Sănătății definește obezitatea ca acumularea excesivă sau anormală de grăsime, cu risc pentru sănătatea individului.

De cele mai multe ori, am putea recunoaște vizual un copil care are probleme de greutate: este copilul „bine făcut”, „rotunjior”, „plinuț sau ușor plinuț”, „dintotdeauna mai plinuț/mare” sau alte descrieri de acest fel. Din păcate, este dovedit că majoritatea părinților nu identifică problemele de greutate dacă au un copil supraponderal (preobez) sau obez și îl consideră cu greutate normală. Când apare perioada socializării intense, pe la șapte ani, obezitatea îngreunează relațiile cu alți băieți și alte fete. În mod normal, un copil obez este mai puțin abil în jocurile de acțiune și sporturi; îi încetinește pe colegi, care tind să îi întoarcă spatele sau, în cel mai rău caz, să îl agreseze și să râdă de el. Mai târziu, când ajung la pubertate, cei obezi au parte de mai puțină acceptare în societate, ceea ce le face mai dificilă găsirea unui partener de cuplu. Singurătatea și vulnerabilitatea sunt două pericole ale obezității.

Părinții trebuie să își pună această problemă a obezității din două perspective diferite. Pe de o parte, trebuie să se asigure că nu este vorba de o problemă endocrinologică, apelând la un medic. În cazul în care este obezitate morbidă, se va soluționa prin medicație și alimentație. Pe de altă parte, dacă nu există o cauză biologică, va trebui să se aibă grijă la consum. Acasă toți trebuie să mănânce la fel. Se va dovedi foarte dificil ca un copil să țină dietă dacă în același timp alți membri ai familiei mănâncă în mod inadecvat. Trebuie să se evite gogoșile, bomboanele și gustările, cum ar fi ciugulitul între mese. Trebuie să se mănânce numai la masă și trebuie învățați să mănânce încet. Bineînțeles, dietele pot fi încălcate din când în când, la petreceri, zile de naștere sau de Crăciun, dar trebuie căutat să nu se întâmple mai mult de o dată pe lună.

Există un moment crucial în alimentația copiilor: tranziția de la alăptare la mâncarea solidă. Este o schimbare pe care nu toți bebelușii o acceptă la fel. Unii prezintă o adaptare treptată normală, iar alții întârzie în a se obișnui să înghită hrană solidă.

Prin urmare, trebuie să fim atenți pentru a preveni această problemă. În jurul vârstei de șase luni, copiii intră în perioada de dentiție și caută neîncetat să muște obiecte. Este momentul potrivit pentru a-i pune în contact cu alte alimente decât laptele: pâine tare sau un morcov, de exemplu, pot servi pentru mușcat și, în plus, îi vor oferi pentru prima dată arome noi. Introducerea alimentelor sărate trebuie să fie treptată. Un mod adecvat de a o face este să i se ofere copilului linguri de piure chiar înainte de alăptare, când încă îi este foame, și să nu se insiste dacă face gesturi de respingere. În medie, între vârsta de șase și opt luni, copilul începe să apuce cu degetele. Ca să își dezvolte o alimentație corectă ajută să i se ofere bucăți mici de șuncă fiartă, banană, măr, pe care să le poată lua cu degetele și să și le pună în gură; nu se va îneca dacă sunt bucăți mici pe care le poate înghiți și, în orice caz, dacă se îneacă, va tuși și le va elimina.

Prezentăm cazul unui copil care mânca numai terci din biberon. Era singur la părinți, foarte răsfățat și alintat. Cum la început respinsese alimentele solide, mama făcea din toate un terci pe care copilul îl sugea din biberon. Pentru că avea puțini prieteni și nimeni nu văzuse modul neobișnuit în care mânca, a ajuns la opt ani alimentându-se doar în acest fel. Problema a apărut brusc, când prietenii au început să îl invite la zile de naștere și evenimente în familie și a devenit evident cât de nepotrivită era soluția pe care o inventase mama cu ani în urmă. Copilul era ținta batjocurilor de tot felul. Era un caz complicat, deoarece mama nu voia să schimbe modul în care mânca fiul ei de teamă să nu piardă în greutate. Nu s-a făcut niciun progres până când mama nu a acceptat termenii tratamentului. Începând din acel moment, s-a terminat cu mâncarea mărunțită; copilul putea doar să bea apă și lapte, iar mama trebuia să suporte protestele fiului și să nu îi dea de mâncare decât alimente solide. La început, s-a căutat ca alimentele să fie ușor de mestecat: fructe, șuncă fiartă, paste etc. Ca efect al refuzului mamei de a-i da ceea ce cerea și a senzației de foame, în cele din urmă copilul a acceptat noul tip de alimentație.

Acest exemplu ne arată că tiparele de alimentație pe care le urmează copilul de la început sunt foarte importante pentru o dezvoltare normală, având în vedere că din ele derivă consecințe de tot felul.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com