Trei crescători de oi au solicitat la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava aprobare pentru amenajarea de centre temporare de sacrificare miei care să fie deschise în preajma fermei de creștere.
Cererile au fost aprobate, prin urmare pot sacrifica legal și vinde miei de la ferme crescătorii Vasile Blanari, din Suceava, Aurel Dolceanu (Burdujeni - Suceava) și Gheorghe Șuiu, din Pătrăuți.
Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava, a făcut un apel la crescători să se autorizeze pentru a putea face legal sacrificări la fermă. ”Avem și în acest an posibilitatea de a autoriza sacrificarea mieilor la fermă, la stână, în cadrul punctelor de sacrificare temporare. Crescătorii sunt rugați să ne contacteze, să facă o cerere și pot obține relativ ușor această autorizare. În acest fel pot face un comerț autorizat, supravegheat de un medic veterinar, în care să poată oferi calitate și garanții clientului”, a declarat Sorin Mihai Voloșeniuc.
Nu se poate spune că sucevenii s-au înghesuit să se autorizeze pentru astfel de centre de sacrificare, însă cel puțin pe zona municipiului Suceava cei interesați au de unde cumpăra legal și în siguranță carne de miel.
În județul Suceava există un total de 8 abatoare autorizate pentru sacrificarea ovinelor/mieilor.
Prețul cerut pe kilogramul de miel
Crescătorii au venit cu miei la vânzare și în Piața Mare a Sucevei.
Prețul, 50 de lei per kilogram, a întors deocamdată din drum mulți dintre potențialii cumpărători. Se vor mai face probabil negocieri în următoarele două-trei zile, însă crescătorii spun că nu mai pot lăsa prea mult din preț având în vedere creșterea costurilor din zootehnie și sectorul vegetal, seceta din toamnă și toți factorii cunoscuți.
Un preț ceva mai scăzut se poate obține probabil prin cumpărarea directă de la stână.
Reguli de bază la cumpărarea unui miel
Mieii se mai vând așadar legal în piețele autorizate cu puncte de vânzare, în carmangerii și marile magazine.
Ca reguli de bază sanitar-veterinare, carnea de miel trebuie sa fie ștampilată – cu mențiunea ,,controlat sanitar veterinar” și numărul de autorizare sanitar-veterinară.
Carnea de miel trebuie să fie elastică și să nu prezinte suprafață lipicioasă sau urât mirositoare.
”Recomandăm populației ca aprovizionarea cu produse alimentare de origine animală şi nonanimală să nu se facă din spații improvizate, nesupuse controlului sanitar-veterinar, sau din sistemul de vânzare/comerț stradal, între blocuri, din portbagajele mașinilor, locuri în care nu este asigurat controlul sanitar-veterinar, și nicio temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare”, se arată într-un comunicat al sanitar-veterinarilor.
Neregulile în domeniul siguranței alimentelor pot fi sesizate la DSVSA Suceava, la numărul de telefon 0230/522.848, precum şi la numărul de telefon cu apelare gratuită tel. verde 0800.826.787.