Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și-a mărit echipele de pediatri și psihiatri cu cinci medici. Trei pediatri - doi medici specialiști și un medic rezident în an terminal au promovat cu peste 90 de puncte concursul pentru ocuparea a două posturi vacante în secția Pediatrie și unul la UPU -Pediatrie. Medicul specialist care a concurat peste UPU-Pediatrie a avut 96,7 puncte, iar pentru secția Pediatrie medicul specialist a obținut 94,45 de puncte,iar rezidentul, 96,15 de puncte. De menționat că cei trei medici au susținut examenul la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași și la proba practică au obținut punctajul maxim, de 100 de puncte.
Tot în această perioadă au dat examen pentru un post la spital și doi medici specialiști psihiatri, care au promovat cu 94,25 de puncte, respectiv 94 de puncte. Ei au susținut concursul pentru spitalul din Suceava la Institutul de Psihiatrie Socola Iași.
Toate posturile sunt cu normă întreagă, cu contract pe perioadă nedeterminată.