Alimentația și dezvoltarea normală a copilului

Alăptarea este cel mai bun mod de a hrăni un bebeluș. Fiecare lapte matern conține elementele care activează sistemul de imunitate al sugarului, făcându-l mai rezistent la infectările cu virusuri și bacterii. În Occident s-a impus alăptarea artificială pentru că dădea senzația de mai mare control asupra ingerării și facilita reintegrarea rapidă a mamei la serviciu.

Indiferent dacă alăptarea este naturală sau artificială, există diferite modalități de a o gestiona. Există două opțiuni: una este la cerere, iar cealaltă, la fiecare trei ore. Alăptarea la cerere este ideală pentru copil, însă o înrobește pe mamă și nu îi permite să se organizeze. Pe de altă parte, alăptarea la trei ore poate duce la o situație nepotrivită dacă nu se adaptează la nevoile copilului. O opțiune de compromis este alăptarea în general la trei ore, dar cu un grad de flexibilitate. Intervalul de trei ore s-a stabilit în funcție de somn, de mișcările de căutare a hranei ale sugarilor și de durata medie a digestiei, dar aceste criterii variază de la copil la copil. Există copii care sunt neliniștiți după ce sunt alăptați, din cauza producției de gaze, dar care apoi adorm și fac acest lucru mai mult de trei ore. În acest caz, pot fi lăsați să doarmă liniștiți. La polul opus, copiii foarte activi consumă lapte mai des și au nevoie să mănânce înainte să treacă cele trei ore. În mod normal, ritmul se stabilește cu claritate în primele săptămâni de viață.

Alăptarea se poate prelungi până la trei ani, dar de obicei înțărcarea are loc în paralel cu dentiția. Copiilor slab alimentați le ies dinții mai devreme, ca să poată avea acces la alte alimente. Dentiția poată implica și o alăptare dureroasă pentru mamă, dacă sugarul mușcă de sfârc. Astfel, dentiția și alăptarea la sân sunt procese invers proporționale: cu cât are mai mulți dinți, cu atât primește mai multe alimente solide și mai puțin lapte matern. În zilele noastre, majoritatea mamelor lucrează în afara gospodăriei, iar întoarcerea la muncă tinde să coincidă cu înțărcarea, care întotdeauna trebuie făcută în mod treptat.

Complementar, părinții sau persoanele care se ocupă de îngrijire trebuie să consulte tabelele de greutate și înălțime care stabilesc punctajele medii, cele cunoscute ca indicatori de referință. Acest lucru le va permite să știe dacă dezvoltarea copilului pe care îl cresc este cea așteptată sau dacă trebuie să apeleze la un specialist care să îi consilieze despre cum să facă față problemei unui profil ce nu corespunde cu media.

Trebuie avut grijă ca un copil să fie bine alimentat, dar a-l alimenta în exces poate duce la refuzul mâncării și la asocierea ingestiei cu senzații neplăcute. A mânca atunci când nu este nevoie afectează negativ apetitul. Părinții care își fac prea multe griji să mănânce copilul riscă să genereze copii fără poftă de mâncare. Foamea este o garanție că va veni momentul potrivit pentru ingestie. Trebuie să ne amintim că în societățile care au suferit de foamete nu există copii fără poftă de mâncare, la polul opus față de ceea ce se întâmplă în societățile dezvoltate. Mamele din societățile afectate de lipsuri constante de alimente se dau peste cap să găsească mâncare pentru copiii lor, în timp ce mamele din țările dezvoltate devin disperate deoarece copiii lor refuză mâncarea. Trebuie să reflectăm și să ne gândim că se poate supraviețui trei zile fără apă și trei săptămâni fără mâncare. Nu este nevoie să intrăm în panică pentru că un copil nu mănâncă într-o zi sau respinge sânul când era programat. Pe lângă acestea, este obișnuit și sănătos ca atunci când un copil are febră, să scadă cantitatea de hrană pe care o ingerează, având totuși grijă să bea frecvent lichide. Dacă îl obligăm pe un copil care nu vrea să mănânce să o facă, vom stimula apariția unei probleme asociate cu alimentația.

Poate apărea și situația opusă, deși mai puțin frecvent: un copil care are un apetit vorace și mănâncă prea mult. Părinții se îngrijorează mult pentru un bebeluș slab, dar acceptă aproape întotdeauna cu bucurie când un bebeluș este gras. Ca în multe alte aspecte ale vieții, calea de mijloc e cea mai bună. Copiii trebuie să se mențină în punctul mediu al curbei de dezvoltare. Excesul de greutate al unui bebeluș se poate menține până la vârsta adultă, ceea ce se întâmplă între 60% și 80% din cazuri. Toată lumea știe că obezitatea este o piedică pentru dezvoltare și deseori pentru socializare. Se consideră obez copilul care are o greutate cu 10% mai mare decât curba medie de dezvoltare la nivelul său de vârstă. Se calculează că există între 19 și 25% de copii obezi, un procentaj în continuă creștere. Se pare că schimbările de alimentație, prin proliferarea mâncării de tip junk food și a băuturilor cu zahăr, sunt în mare măsură responsabile pentru acest lucru.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com