Doi elevi ai Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava au fost recompensați cu Premiul al II-lea la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare Instrumentală, competiție dedicată elevilor claselor III-VIII.
Este vorba despre Eduard Semian, clasa a VI-a, trompetă (prof. Cristi Ruscior, corepetitor prof. Cristian Lungu) și Alexandru Dragomirescu, clasa a VIII-a, chitară (prof. Ilie Aurelian Zugrav).
Faza națională a Olimpiadei s-a desfășurat la Liceul de Arte „Ioan Sima” Zalău, județul Sălaj.
La eveniment au participat peste 150 de elevi de la liceele de muzică din țară, însoțiți de profesori coordonatori, profesori corepetitori și părinți. Juriul olimpiadei a fost format din profesori cu notorietate în activitatea didactică, președinte al juriului național fiind profesor universitar doctor Constantin Andrei, de la Academia Națională de Muzică ” Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
"Adresăm mulțumiri Asociației Progresiste Pro Excelență pentru sprijinul financiar acordat în vederea deplasării la concurs a elevului Dragomirescu Alexandru Mihai, chitară, clasa a VIII-a", au transmis reprezentanții colegiului.