Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților anunță că Pelerinajul de Florii din municipiul Suceava, care era programat pentru sâmbătă, 8 aprilie 2023, începând cu ora 15:30, a fost anulat. „Având în vedere faptul că asupra județului Suceava este activă o atenționare de cod roșu de ninsori viscolite, emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, vă aducem la cunoștință că Pelerinajul de Florii din Municipiul Suceava nu va mai avea loc. Recomandăm ca acest pelerinaj să se desfășoare după rânduiala transmisă de către Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în fiecare parohie și mănăstire, în ziua de 9 aprilie, după Sfânta Liturghie”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.