Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 7 apr 2023 - Anul XXVIII, nr. 81 (8305)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   12 imagini |   ø fişiere video

Pe cod roșu și portocaliu

Intervenții la deszăpeziri pe străzile Sucevei, cu toate echipele și utilajele, în aprilie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Efectele vortexului polar care s-a abătut asupra nordului țării au fost resimțite din plin la Suceava, unde, în ultimele trei zile au fost în vigoare și câte trei coduri meteorologice de vreme rea, de la galben la portocaliu și chiar roșu. În municipiul Suceava, unde utilajele au acționat întreaga noapte, când a fost și cod roșu de viscol puternic și ninsoare abundentă, încât zăpada depusă a depășit și un metru înălțime, pe străzile principale, pe care s-a acționat cu prioritate, s-a putut circula în condiții normale de iarnă, plus că nu a mai fost nici aglomerație, ca în restul zilelor.

 

Transportul public de persoane, efectuat chiar și în condiții extreme

O constatare făcută de cei care s-au încumetat să iasă pentru că au fost nevoiți, dar susținută și de șoferii de pe mijloacele de transport în comun, ale TPL, care pe liniile principale au circulat conform graficului, fără întârzieri, adică mai bine chiar decât în zilele normale.

Probleme au fost însă pe liniile secundare, de prin Burdujeni Sat și ieșirea spre Moara, pe la capetele de linie, dar și acolo unde sunt pante foarte mari, precum la blocul IRIC, din Obcini, unde sub roțile mașinilor s-a format o pojghiță de gheață pe care patinau și cele mai bune cauciucuri.

 

„Oricât s-ar deszăpezi, condițiile de trafic nu sunt ca în vară”

De remarcat însă faptul că deși a fost cod roșu, urmat de cel portocaliu, valabil până joi seara, în timp s-a intervenit peste tot și nu a fost blocat traficul rutier, cum s-a întâmplat în alte orașe din țară.

“E iarnă, oricât ar deszăpezi străzile administrația, condițiile din trafic nu sunt aceleași cu cele din vară, trebuie mai multă atenție și mai multă răbdare din partea participanților la trafic, dar și înțelegere că ne vom ocupa de deszăpezirea tuturor căilor de acces. Pentru a evita neplăceri, toți conducătorii auto sunt sfătuiți să fie responsabili și să-și echipeze mașinile corespunzător condițiilor meteo. Fiți prudenți și circulați cu atenție!”, a spus viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi, care a ieșit de la 3 dimineața pe trasee, pentru a superviza acțiunile de deszăpezire.

„În cursul zilei de marți (04.04.2023) s-a acționat cu 12 utilaje mari pentru străzi. Iar începând de miercuri, pe lângă utilajele mari, au fost scoase 4 utilaje mici pentru trotuare și străzi înguste. Joi, de la ora 04:00, pe lângă cele 12 utilaje mari, au fost scoase și 3 utilaje mici pentru trotuare, precum și 4 utilaje mici pentru străzi înguste. De asemenea, se acționează și cu 3 echipe pentru deszăpezirea manuală a trotuarelor și a trecerilor de pietoni. S-a intervenit constant, dar vremii/condițiilor meteorologice nu ne putem împotrivi, important este că în final am reușit să facem față zăpezii și nu am întâmpinat probleme deosebite”, a precizat Lucian Harșovschi.

 

Sesizările la dispeceratul de permanență și prioritizarea intervențiilor

Toate sesizările referitoare la deszăpeziri sunt preluate de către dispeceratul de permanență la unul din numerele de telefon 0731.996.856 (operator Diasil) sau la 0230.212.696 (Primăria Municipiului Suceava), se centralizează și se dirijează utilajele de deszăpezire aflate pe teren.

Prima dată se acționează pe arterele principale ale municipiului și ulterior pe străzile adiacente acestora. În paralel se curăță trotuarele și carosabilul, precum și stațiile de transport în comun.

Menținerea unor condiții de circulație cât de cât normale, în ciuda fenomenelor meteorologice extreme, a fost posibilă datorită mobilizării tuturor utilajelor de deszăpezire de la Diasil, cu oamenii care au reușit să ajungă la muncă, în condițiile în care foarte multe drumuri din județ au fost blocate.

„Avem scoase toate utilajele posibile, s-a lucrat toată noaptea și toată ziua. Cum a venit schimbul, cum s-au întors utilajele pe teren. Nu s-a stat deloc, doar cât să le alimentăm, să încărcăm material antiderapant și au plecat din nou pe străzi. Tot ce am avut oameni disponibili am scos la deszăpezire, cu lopeți, sărărițe, cu utilaje mici. Chiar de sunt condiții extreme, a nins foarte mult și încă ninge, dar mai ales viscolește tare, în municipiul Suceava s-a circulat și se circulă destul de bine”, a precizat Anton Curelariu, managerul societății de salubrizare Diasil, cu care are contract de deszăpezire Primăria Suceava.

Dacă vremea se menține așa, o problemă va fi în privința asigurării de personal care să deservească utilajele de deszăpezire și să intervină manual și mecanizat în teren, deoarece cei care au tras din greu până acum, fără oprire, trebuie să se și odihnească.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Intervenții la deszăpeziri pe străzile Sucevei, cu toate echipele și utilajele, în aprilie.
 Vizualizări articol: 607 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Intervenții la deszăpeziri pe străzile Sucevei, cu toate echipele și utilajele, în aprilie0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei