Sâmbătă, 8 aprilie 2023, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), începând cu ora 16,30, la Fălticeni se va desfășuraPelerinajul de Florii. La acest eveniment religios vor participa preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din urbea de pe Șomuz şi din comunele din jur.
Pelerinajul, care se va desfășura cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, este organizat de către Protopopiatul Fălticeni în colaborare cu parohiile arondate teritorial și cu ajutorul unităților administrative locale și va fi precedat, la ora 15,30, de Slujba Vecerniei, oficiată de un sobor de preoți la Biserica Sfântul Ilie.
Pelerinajul va începe de la Biserica Sfântul Ilie şi se va desfăşura pe următorul traseu: str. 1 Mai , str. Nicolae Beldiceanu, Spitalul Municipal Fălticeni, str. Mihai Eminescu, cu oprire la Biserica Adormirea Maicii Domnului, Aleea Pietonală, Bulevardul Revoluției, Piața Nada Florilor, Catedrala Învierea Domnului, unde procesiunea va fi întâmpinată de preoții și credincioșii acestei biserici și se va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și se va adresa un cuvânt de învățătură.