În cadrul programului Săptămâna verde, elevii Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc au întreprins o pledoarie în favoarea păstrării unui mediu curat și sănătos.
Activitățile au fost educative, antrenante, interactive și recreative. Fiecare clasă a derulat activități privitoare la schimbările climatice în context global, identificarea problemelor de mediu, utilizarea resurselor, colectarea selectivă și reciclarea, precum și lecții în natură, dezbateri, vizionări de documentare, experimente, voluntariat, expediții și excursii în parcuri naturale și arii protejate, a punctat coordonatoarea programului Săptămâna Verde, prof. Daniela Zancu.
Unul dintre obiectivele acestei săptămâni a constat în îmbunătățirea relației om-natură, prin stimularea interesului elevilor asupra mediului și protejării acestuia.
Ziua Mondială a Apei a fost marcată de elevi prin realizarea unor postere, pliante, afișe, prezentări și prin participarea la simpozionul național AquaSensTim, organizat de Facultatea de Ingineria Mediului Timișoara, unde cele mai reușite lucrări au fost premiate.
Elevii clasei a XI-a C, profil științele naturii, au organizat o excursie de studii la Facultățile de medicină, chimie și biologie din Iași, fiind preocupați de aflarea unor informații privind alegerea carierei. Alte excursii realizate în această săptămână au fost în Pasul Palma (pe Obcina Mare), pe Masivul Rarău, la Pietrele Doamnei și expediție în Codrii Seculari Valea Putnei.
Cei mai mici liceeni s-au bucurat de prezența lui Șerban Raia, trainer, absolvent al Facultății de Psihologie și fost absolvent al colegiului, pentru că le-a propus o Școală alternativă, după cum mărturisește un elev: ,,m-au încântat jocurile de roluri, jocurile cu mingea (pe cont propriu sau în echipă), discuțiile deschise și desenele ce așterneau gânduri pe hârtie. De asemenea, ne-am testat abilitățile practice realizând un proiect personalizat care să ne amintească peste ani şi ani de creativitatea din vremea începuturilor noastre”.
O altă activitate din săptămână a fost confecționarea de haine din materiale reciclabile, căsuțe și hrănitori pentru păsări din PET-uri, precum și realizarea unor produse prin mânuirea lutului.
În ultima zi a săptămânii, profitând de vremea frumoasă, elevii claselor a IX-a au realizat o acțiune de ecologizare în oraș și împrejurimi.
Voluntarii GLT ,,SuperNoi" au fost alături de elevi ai C.N. ,,Dragoș Vodă" Câmpulung Moldovenesc, făcându-i să trăiască la maxim fiecare moment prin jocuri distractive, râs, voie bună.
”Astfel, Săptămâna Verde s-a dovedit a fi o resursă valoroasă ce a urmărit să motiveze, responsabilizeze și să implice elevii în acțiuni pentru protejarea naturii”, a conchis coordonatoarea programului Săptămâna Verde, prof. Daniela Zancu.