Nicolae R. Dărămuș organizează joi, 30 martie, de la ora 18.00, conferința „Îmbolnăvirea prin păcat și (auto)vindecarea prin iertare”. Evenimentul va fi găzduit de Shopping City Suceava.
„Este o conferință interactivă despre rolul comportamentului personal lipsit de etică – sau <păcătos> - în perimarea sănătății și despre semnele emoționale și fizice, îndelung ignorate, ale îmbolnăvirii. Deopotrivă, despre neoneurogeneză și <resetarea> spiritual-comportamentală, aducătoare de sănătate și despre realizarea <celei mai bune variante> personale, la orice vârstă!”, spune Nicolae R. Dărămuș.
Nicolae R. Dărămuș împărtășește concluziile unei îndelungate practici în medicina alopată (specialitatea ”medicină internă”), care, coroborate cu datele medicinei holistice (studiind și tratând cauzele spirituale ale bolilor) și, deopotrivă, cu experiențialul personal, permit oricui diagnosticul și autodiagnosticul prospectiv sau prezent, deschizând totodată porțile propriei prevenții sau/și vindecări… și prin autocunoaștere.
Sunt recomandate orice întrebări privind profesia, vocația, parcursul ocupațional și viața personală a vorbitorului, el însuși fiind trecut prin situații limită ”iluminatorii” ca medic, dar și ca bolnav.