Cătălin Cimpoiași, cunoscut mai mult sub numele de Cimpa, este bănuit că a urcat la volan și a condus autoturismul după ce a consumat o substanță psihoactivă, mai exact canabis. Fapta s-a petrecut la mijlocul acestei luni, într-o perioadă în care semiinterlopul Cimpa se afla sub control judiciar. La acea vreme, bărbatul care își face veacul și îi terorizează pe locuitorii și pe oamenii de afaceri din zona ”Albina” a fost oprit în trafic și, pentru că a refuzat să sufle în aparatele etilotest și drugtest, a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge. La alcoolemie rezultatul a fost zero. În schimb, probele pentru droguri, care sunt analizate la IML Iași, ar fi indicat consum de canabis. În acest condiții, procurorii pot cere revocarea controlului judiciar și emiterea unui mandat de arestare. Cimpa a fost la un pas să scape de controlul judiciar, și asta pentru că Judecătoria Suceava nu a prelungit măsura. Procurorii au făcut contestație, iar Tribunalul Suceava l-a admis vineri, astfel încât Cimpa este în continuare sub control judiciar. Această măsură este în vigoare de la mijlocul anului trecut, când Cimpa, fiul său, Alexandru Cimpoiași, dar și un alt sucevean, Marius Florin Mănălăcheoaiei, au fost implicați într-o altercație și l-au lovit pe un bărbat în fața unei săli de jocuri. În momentul în care a fost prins în trafic la mijlocul lui martie, bărbatul a fost amendat cu 1.305 lei. Mai mult, pentru foliile pe care le avea pe geamurile autovehiculului pe care îl conducea când a fost oprit în trafic, Cimpoiași a rămas fără numerele de înmatriculare. De asemenea, i s-a reținut certificatul de înmatriculare, iar pentru a recăpăta dreptul de a circula cu acest autovehicul pe drumurile publice trebuie să se reautorizeze la Registrul Auto Român.