Podul de pe strada Mirăuți, care face legătura între zona centrală a municipiului Suceava și ruta alternativă către Botoșani, peste Podul Unirii, va fi refăcut și lărgit.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat miercuri că a fost semnat contractul pentru "Reabilitare pod strada Mirăuților din municipiul Suceava", lucrările fiind necesare atât pentru siguranța rutieră, cât și pentru a nu se mai gâtui traficul pe ruta alternativă.
”Podul de pe Mirăuți, vizavi de fabrica Carpatis, este pe varianta de trafic ușor, pentru mașini de până la 3,5 tone, din cadrul rutei alternative Suceava-Botoșani. Contractul a fost semnat cu câștigătoarea licitației, asocierea SC Conhidro SRL Rădăuți (lider asociere) și SC Valuro Proiect SRL (pentru proiectare).
Valoarea lucrărilor este 2.733.844,17 lei, la inclusiv TVA, iar durata de realizare a investiției este de 21 de luni”, a precizat edilul Sucevei.
Anul acesta vor începe lucrările și la etapa finală a rutei alternative, care face legătura între cele două tronsoane finalizate și Podul Unirii cu DN 29, investiția municipalității sucevene fiind de 91,63 milioane de lei, din care 43 de milioane de lei sunt asigurați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.