Polițiștii de la Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Generale Anticorupție au documentat până acum nu mai puțin de 177 de acte materiale de corupție, în cazul fostului medic-șef al secției Oncologie din Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Anca Dumitrovici Ababneh, și cercetarea nu este încă încheiată. Surse din cadrul anchetei afirmă că majoritatea șpăgilor pe care le-ar fi primit doctorița de la pacienți sau de la membri ai familiilor acestora sunt până în 100 de euro. De asemenea, ancheta vizează și o avocată care i-ar fi dat mită doctoriței Ababneh, în acest caz cercetările urmând a fi derulate de structura locală a Direcției Naționale Anticorupție.
Reamintim că fosta șefă a secției Oncologie, dr. Anca Dumitrovici Ababneh, este cercetată pentru luare de mită, sub control judiciar la această dată, după ce Curtea de Apel Suceava i-a admis contestația și a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu o măsură mai blândă, pentru o perioadă de 60 de zile. Ea va avea o serie de interdicții, printre care cea de exercitare a profesiei de medic, de a părăsi România și de a se întâlni cu martorii, pacienții și aparținătorii acestora. De asemenea, are obligația să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, respectiv să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura. Măsura luată de Curtea de Apel Suceava este definitivă și nu mai poate fi contestată la altă instanță.
Dr. Anca Dumitrovici Ababneh a fost reținută și apoi arestată preventiv în ziua de 19 ianuarie a.c., când procurorii au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare de mită și de dare de mită, acțiune care a completat ancheta începută anul trecut.
Investigațiile ofițerilor de la Serviciul Județean Anticorupție au pornit de la denunțul familiei unui pacient care a murit de cancer și al unui pacient care a reclamat că a primit tratamentul de care avea nevoie doar după ce i-a oferit medicului bani.
Un prim denunț a fost înregistrat în martie 2022, conform căruia medicul a pretins și a primit bani pentru prescrierea tratamentului, iar în iunie 2022 a fost al doilea denunț, care reclama faptul că dr. Anca Dumitrovici Ababneh nu ar fi prescris tratamentul recomandat de un alt medic oncolog din Iași. Medicamentul administrat la Suceava, altul decât cel prescris de la Iași, i-ar fi provocat bolnavului agravarea stării de sănătate, ceea ce a dus la întreruperea tratamentului oncologic. Din declarațiile martorilor reiese că doctorița chema pacientul la cabinet, dar tot amâna începerea tratamentului. Între timp familia pacientului ar fi aflat de la alți bolnavi de cancer pe care i-a întâlnit la spital că pentru a primi tratamentul potrivit pacientul trebuie „să dea plicul”.
În aprilie 2022, disperați că tratamentul oncologic nu a fost reluat, martorul i-ar fi promis doctoriței Dumitrovici Ababneh că face un împrumut și vine cu banii, iar imediat a primit spre completare formularul de consimțământ pentru administrarea tratamentului. Medicamentul comandat a venit în aproximativ două săptămâni, dar între timp pacientul a murit. Din anchetă reiese că pacienții discutau între ei că oferirea unei anumite sume era condiția pentru administrarea tratamentului corespunzător. De altfel, denunțul făcut de un alt pacient spune același lucru. Din investigațiile efectuate în cadrul anchetei a rezultat că în rândul pacienților care au nevoie de tratament oncologic era de notorietate că medicul Anca Ababneh Dumitrovici aștepta sume de bani pentru prescrierea medicamentelor și facilitarea obținerii de rețete medicale.
Supravegherea audio-video a activităților desfășurate, a convorbirilor din mediul ambiental din zona ambulatoriului de Oncologie și a telefonului doctoriței a început în data de 7 noiembrie 2022 și a fost aprobată până în data de 4 februarie a.c.. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie 2022 - 19 ianuarie 2023, doctoriței Anca Dumitrovici Ababneh i s-a făcut promisiunea că va primi o sumă de bani și că în mod repetat a acceptat, a pretins și a primit diferite sume de bani sau alte bunuri de la pacienți sau de la aparținătorii acestora pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit.
La momentul flagrantului, din transcrierea înregistrărilor audio-video erau documentate 64 de acte de primire de bani și alte bunuri, dintre care 62 s-au petrecut în numai 7 zile. Printre argumentele invocate de procurori pentru arestarea preventivă a doctoriței au fost numărul mare de „atenții” primite, dar şi faptul că nu a ținut cont că pacienții ei suferă de boli grave, greu de tolerat, iar apelarea la serviciile sale medicale a fost o necesitate și nu un capriciu. De asemenea, a fost evidențiată atitudinea pasivă pe care a avut-o când pacienții sau aparținătorii i-au depus pe birou bancnote sau plicuri conținând sume de bani. Înregistrările video au arătat că de fiecare dată a acoperit rapid banii sau plicurile primite cu înscrisuri medicale, iar după ce pacienții/aparținătorii părăseau cabinetul, le punea în sertarul biroului, de unde le lua la sfârșitul programului. Monitorizări în cabinetul doctoriței Ababneh le-au permis polițiștilor de la Anticorupție să strângă probe că tânăra doctoriță, care câștiga lunar legal circa 5.000 de euro, primea sume între 50 și 200 de lei/prezentare la cabinet, precum și alte bunuri, precum produse alimentare (miere de albine sau brânză).