Fostul manager al Spitalului Județean Suceava Vasile Rîmbu a făcut ieri primele declarații oficiale după înscrierea în Organizația Municipală Suceava a PSD. Vasile Rîmbu a ținut să precizeze că s-a înscris în PSD pentru convingerile sale politice și fără a urmări, în mod special, preluarea unor demnități în care sunt alte persoane alese. „M-am înscris în PSD conform convingerilor mele politice, neurmărind numaidecât preluarea unor demnități în care activează persoane deja alese. Organizația municipală Suceava a PSD are un președinte ales, a cărui activitate nu poate fi pusă la îndoială”, a spus Rîmbu. El a arătat că statutul PSD prevede clar în ce condiții pot fi numiți în funcții de conducere membrii acestei formațiuni politice. De asemenea, Vasile Rîmbu a precizat că și viitorul candidat PSD pentru funcția de primar al Sucevei va fi desemnat tot potrivit statutului PSD, precum și în urma unor sondaje. „Alegerile de primar vor avea loc în toamna anului viitor. În momentul de față în Suceava există un primar ales, care trebuie să-și ducă mandatul până la capăt. Alegerea candidaților pentru funcția de primar se face de către organizația de partid în urma unor analize temeinice bazate pe sondaje și programe. Acum este prematur să anticipăm”, a precizat Vasile Rîmbu. Acesta a devenit membru PSD în cursul zilei de marți, după ce membrii biroului Organizației Municipale Suceava au aprobat solicitarea de înscriere în partid.