Cum gestionează copiii stările de frică

Copiii manifestă încă de la naștere o reacție de frică față de lipsa de susținere și de zgomotele violente, dar, pe măsură ce cresc, apar alte reacții, cele învățate. Există un experiment realizat de John B. Watson, care a studiat învățarea emoțiilor prin reflexe condiționate. El a arătat cum un copil de nouă luni se juca liniștit cu un iepure alb până când apariția animalului s-a asociat cu un zgomot intens. Copilul a început să simtă frică de iepure și se speria când apărea, chiar când nu era însoțit de zgomot.

Experimentul arată cum fricile primare devin cu ușurință frici condiționate social. Părinții trebuie să îi învețe care lucruri din mediu sunt periculoase și în același timp să evite să transmită frici inadecvate. Este foarte comun ca cei cu frică de câini să o transmită copiilor prin verbalizări, evitări sau pur și simplu prin anxietatea pe care aceștia le-o produc. Este necesar să fie controlate propriile frici în fața copiilor.

Alt element care influențează frica din copilărie în mod decisiv este imaginația. În jurul vârstei de doi sau trei ani se dezvoltă imaginația, o formă de gândire nerațională care se combină cu reprezentări sensibile, imagini, voci, zgomote etc. Aceasta îi permite copilului să exploreze lumea în mod creativ, imaginând lucruri sau situații, dar are și dezavantaje, de exemplu, ca atunci când îi cheamă, speriat, pe părinți, afirmând că este un hoț ascuns în șifonier. Părintele vine, deschide șifonierul și îi arată copilului că nu este nimeni înăuntru, așa că îi spune că se poate liniști și întoarce la culcare, dar copilul răspunde: „Atunci când pleci, este din nou acolo". Copilul își imaginează și, de fapt, ajunge să creadă că este real. Așadar, nu trebuie să încercăm să discutăm rațional când ne înfruntăm cu fricile imaginare, nu putem să le calmăm și să eliminăm astfel sursele de neliniște. Copiii aud la părinții lor, la prieteni sau din ce se spune la televizor multe povești negative, iar unii dintre ei, mai ales dacă sunt deosebit de sensibili și imaginativi, pot ajunge să își imagineze că ceea ce au auzit îi poate afecta. Prin urmare, trebuie să se controleze informațiile pe care le primesc și, în special, să se evite tot ceea ce poate genera neliniște.

La doisprezece ani, când copilul poate gândi în profunzime, fricile trebuie să înceapă să dispară treptat. Dacă nu se întâmplă așa, trebuie ajutat, fie în mediul familial, fie cu asistență profesională, să treacă peste orice frică nejustificată. Un copil poate fi temător prin temperament, dar este foarte important să se modifice acest comportament prin educație.

Părinții trebuie să înțeleagă că frica este o emoție naturală și foarte frecventă, fiind chiar semn de inteligență, dar este recomandabil să fie atenți. Trebuie să îi învețe pe copii să se teamă de situațiile indicate și să îi facă să înțeleagă în ce momente este adecvat să le fie frică și în care nu, având în vedere că a fi excesiv de fricos provoacă alte probleme. Copiii temători tind să devină mai des obiectul batjocurilor și chiar al hărțuirii la școală. Curajul este o calitate pe care trebuie să le-o inculcăm ca să știe cum să înfrunte situațiile incomode și chiar periculoase. Este necesar să îi învățăm să se apere, chiar dacă a face acest lucru implică unele riscuri, mai degrabă decât să se sperie și să fugă. Această ultimă abordare, în cazurile de hărțuire, îl încurajează pe hărțuitor să insiste și să continue.

Nu în ultimul rând, trebuie să ne amintim că din frică se nasc tristețea și depresia. Depresia este puțin frecventă la copiii mici, doar 1%. Dar 60% din adulții deprimați au avut un episod depresiv în copilărie, iar totalitatea adolescenților care au suferit un episod la un moment dat ajunge până la 10%. Prin urmare, trebuie să urmărim ca acei copii care sunt predispuși la frică să nu aibă parte de factori de mediu declanșatori ai depresiei, care sunt, în principal, lipsa de iubire și singurătatea.

Dacă există dezacorduri între părinți, acestea trebuie rezolvate în absența copiilor. Cel mai important, nu trebuie folosiți ca arme pentru a se ataca între ei. Eșecul școlar, hărțuirea din partea colegilor și dezamăgirea în dragoste reprezintă alți factori declanșatori ai depresiei la copii și adolescenți, pe care trebuie să îi descoperim și să încercăm să îi combatem.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com