La Galeria de artă „Zamca” va avea loc joi, 16 martie 2023, la ora 18:00, vernisajul expoziție de fotografie „The Best of 2022”. Vor expune membri ai Clubului Fotografilor Suceveni: Alexandru Handrache, Camelia Iordache, Cătălin Matei, Codrin Anton, Cosmin Bolohan, David Netedu, Ingrid Anastasiei, Ionuț Hrincescu, Lăcrămioara Pânzaru, Marian Munteanu, Mihai Fomin, Raul Koka, Remus Dăneasă, Valentin Ciobanu.
Evenimentul cultural este organizat de Organizația Institutul Bucovina - Galeria Zamca (din strada Zamca, numărul 17A) și Clubul Fotografilor Suceveni. Organizatorii văinvită să descoperiți frânturi din magia celor patru anotimpuri, „pășind pe un culoar al creației care anulează efemeritatea timpului, sub tematica <The Best of 2022>. Momentele trec, dar emoțiile, trăirile, oamenii și locurile rămân veșnic aproape de sufletul nostru, iar vom discuta despre felul în care fotografia surprinde în culori, cele mai speciale etape din transformarea firească a naturii, și din viețile noastre”. Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii martie. Evenimentul este organizat sub egida: 2023 – Anul Cultural Ciprian Porumbescu.
Curator: maestrul Mihai Pânzaru-PIM. Prezentare: criticul de artă drd. Delia - Ioana Leizeriuc, consilier DJC Suceava.