Relațiile dintre generații

Legătura dintre părinți și copii începe în timpul sarcinii și se încheie odată cu moartea. Este de așteptat să cuprindă întreaga viață a copiilor și o parte semnificativă din cea a părinților. La fel ca totul în această lume, aceste relații pot fi bune, rele sau variabile, dar dacă sunt analizate în profunzime, pot fi îmbunătățite.

În prima copilărie, până la șase ani, părinții sunt supuși unui stres puternic din cauza solicitării continue caracteristice unui copil de această vârstă. Sprijinul din partea partenerului de cuplu și a familiei extinse este esențial pentru a depăși cu succes această etapă. Între șapte și doisprezece ani, relațiile sunt mai ușoare, deoarece copiii tind să îi iubească și să-i admire enorm pe părinții lor, ceea ce facilitează lucrurile. Părinții pot gestiona educarea copiilor fără mari inconveniente, pentru că nu este necesară o supraveghere atât de riguroasă. În timp ce jocurile pot deveni mai diverse și complexe, colaborarea și comunicarea în general se dovedesc mai simple.

Toate acestea se schimbă în adolescență, dar este ceva tranzitoriu, cu o durată de vreo trei ani, ținând cont că în adolescența târzie tind să se reducă problemele. Totul depinde de caracterul copilului și de flexibilitatea părinților. În această etapă este esențial să le dăm treptat opțiunea de a lua decizii împreună, luând în considerare opțiunile copiilor. Trebuie să îi cunoaștem bine pe prietenii lor și să fim atenți la relațiile care ar putea fi dăunătoare, fără să le interzicem, ci încurajând alternative mai bune. Adolescentul trebuie să fie sigur că este acceptat, iubit și că avem încredere în el.

Totuși, aceasta este o imagine ideală. În multe cazuri lucrurile se strică, fie din cauza circumstanțelor copilului, fie din nepriceperea părinților. Când părinții se simt copleșiți de sarcinile care țin de creșterea copiilor, oricare ar fi vârsta acestora, trebuie să apeleze la un expert cât mai curând posibil. Totul este mult mai ușor de rezolvat la început decât atunci când s-au consolidat deja niște relații toxice și neproductive. Ceea ce trebuie avut în vedere pentru ca aceste relații să fie adecvate este temperamentul, atât al părinților, cât și al copiilor, informațiile de care dispun părinții, sistemul educațional pentru care se optează și, mai ales, atmosfera afectivă din nucleul familial.

Toate cercetările pe acest subiect arată că relațiile bazate pe autoritate și pe respectarea de reguli, dar într-o atmosferă în care primează afecțiunea, reprezintă cel mai bun antidot la relațiile familiale toxice. Pe de altă parte, autoritatea arbitrară și lipsa de atașament emoțional amplifică tot felul de probleme, în special apariția comportamentelor antisociale – consumul de droguri, vandalismul sau hărțuirea, printre altele precum și probleme care se interiorizează, ca anxietatea sau depresia.

În ceea ce privește relația dintre bunici, părinți și copii, bunicii au devenit sprijinul de bază care permite împăcarea serviciului părinților cu creșterea copiilor. Situația este diferită în fiecare familie. În unele cazuri, bunicii se ocupă de nepoți o zi pe săptămână (24%), alții o fac ocazional (55%), în timp ce alții se ocupă practic zilnic de nepoți (24%); din ei, vreo 4% locuiesc în aceeași gospodărie. Există și cei care și-au asumat întreaga responsabilitate pentru creșterea copiilor (16%), în timp ce o mică parte nu îi văd și nu se ocupă deloc de nepoți.

În primul rând, trebuie precizat că bunicii nu sunt tineri și au mai puțină energie și forță decât părinții pentru a se confrunta cu munca grea de creștere a copiilor. Unul dintre cele mai mari pericole ale acestei situații este să îi alinte prea mult. Studiile cu privire la acest subiect au evidențiat că acei copii care au fost educați numai de către bunici prezintă mai multe probleme de disciplină în obiceiurile de studiu și în acceptarea normelor decât cei care au primit o educație din partea părinților. De aici rezultă că părinții care apelează la bunici multe ore pe zi trebuie să se pună de acord cu aceștia în legătură cu niște norme de bază care trebuie îndeplinite, pentru a evita o educație prea laxă.

Uneori apare și problema contrară. Există părinți foarte severi care le impun bunicilor mult mai multe norme decât ar fi înțelept și intră în conflict cu aceștia când consideră că nu le urmează sau le interpretează într-un mod mai puțin strict. În această situație, ca în oricare alta, aurită este calea de mijloc. Trebuie să se stabilească norme, dar puține, foarte relevante și de comun acord, așa cum se întâmplă și între doi membri dintr-un cuplu.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com