Un copil în vârstă de 14 ani, elev în clasa a VIII-a la Școala din Frătăuții Noi, a suferit o agresiune destul de serioasă, vineri după-amiază, în timpul unei pauze. Băiatul ar fi fost lovit cu capul în figură de un tânăr ceva mai mare, și el încă minor, în vârstă de 16 ani. Acesta din urmă este localnic dar nu mai este elev al școlii din Frătăuții Noi. Nu este prea clar ce a căutat acesta la Școala ”Iraclie Porumbescu” din Frătăuții Noi, o variantă fiind că a fost chemat chiar de un cadru didactic, cu o altă problemă de rezolvat.
Conform martorilor, agresiunea s-a petrecut în imediata apropiere a intrării principale din școală, oricum în perimetrul unității de învățământ.
Leziunile suferite de elev și confirmate de medici
Elevul a fost luat la ochi de consăteanul mai mare, aflat în curtea școlii, acesta reproșându-i că s-ar fi luat de un prieten de-al său.
”Băiatul meu a fost lovit practic sub geamul direcțiunii. El a intrat apoi în școală, unde a anunțat incidentul, dar nu înțeleg de ce nu m-a anunțat nimeni ca să decid ce fac pentru binele propriului copil.
Copilul meu s-a dus la baie, s-a spălat de sânge și a continuat ora pe care o mai avea. Seara, când a ajuns acasă, am văzut că era rău, mi-a spus că îl doare capul și că a vomitat, așa că m-am dus cu el la Urgențe la Spitalul Județean, unde am stat o bună bucată din noaptea de vineri”, ne-a relatat Mădălina Nemțoc, mama băiatului.
Medicii au confirmat în scris că băiatul a suferit un traumatism cranio-facial prin agresiune, cu traumatism de piramidă nazală, fractură treime medie oase nazală și plagă la nivelul buzei și o plagă oculară.
Cea mai mare nemulțumire a mamei este că agresiunea nu a fost sesizată imediat
Marea nemulțumire a mamei este că personalul didactic nu a avut o reacție promptă după incident. Mamei i s-a comunicat ulterior că pe camerele video din interiorul unității de învățământ se vede doar momentul în care fiul ei intră în școala ținându-se cu mâna de nas, că nu sunt camere în exterior și că profesorul de serviciu a intervenit când a fost sesizat de agresiune și că ar fi încercat chiar să pună mâna pe agresor, dar acesta a fugit.
Autorul agresiunii este însă cunoscut, fiind consătean cu victima, ambii din satul Costișa, comuna Frătăuții Noi.
Agresorul a fost elev al aceleiași școli iar acum este licean la Rădăuți.
Sâmbătă, mama victimei a fost chemată la Postul de Poliție Frătăuții Noi, unde a depus plângere penală împotriva tânărului în vârstă de 16 ani și intenționează să solicite și un certificat medico-legal privind leziunile suferite de fiul ei.
”Sunt mamă de 5 băieți, pe care îi cresc singură, vreau să mi se facă dreptate și atât. Consider că profesorii, doamna de engleză și dirigintele, cei care au știut de agresiune, nu au făcut ce trebuiau să facă și au sperat ca agresiunea să nu se afle”, a mai spus Mădălina Nemțoc.
Femeia a mai spus că a fost căutată de tatăl băiatului de 16 ani, care i-a cerut să nu facă plângere la poliție pentru că a fost vorba doar de o discuție între copii, care apoi a degenerat.
Cel puțin deocamdată, mama spune însă că dorește continuarea anchetei și tragerea la răspundere a agresorului
Contactat de Monitorul de Suceava, comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a confirmat că acest caz a fost sesizat, inițial la Secția Rurală de Poliție Gălănești și că din primele cercetări rezultă că minorul a fost lovit de două ori cu capul în zona feței, în fața școlii.
Conform procedurilor, a fost deschis un dosar penal privind infracțiunea de loviri sau alte violențe.