Reprezentanții companiei aeriene Wizz Air au confirmat, vineri, oficial, că firma „a fost nevoită să-și reprogrameze unele zboruri către și dinspre Israel” ca urmare „a unui blocaj operațional neprevăzut, aflat dincolo de controlul companiei aeriene”. Pasagerii cu rezervări, afectați de aceste modificări sunt informați și li se oferă în mod automat un program alternativ de zbor, în funcție de disponibilitate, rambursarea integrală a biletului sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de credit de companie. „Wizz Air își cere scuze pentru eventualele inconveniente pe care aceste modificări de program le-ar fi putut cauza”, au transmis reprezentanții companiei.
Potrivit informațiilor noastre, au fost anulate zborurile Suceava-Tel Aviv programate pentru aprilie și mai a.c., posibil și în iunie, dar compania nu a confirmat oficial că toate zborurile din această perioadă au fost sistate și nici dacă este vorba despre o suspendare temporară sau pe durată nedeterminată a curselor Suceava-Tel Aviv.