Să înțelegem mai bine emoțiile copiilor noștri

Emoția este o parte esențială a vieții umane, mai ales în perioada copilăriei. Până la 12 ani, copiii nu ajung la dezvoltarea mintală necesară pentru a-și controla emoțiile. De aceea, este obligatoriu să le observăm stările emoționale pentru a le înțelege mai bine copilăria.

Primul an de viață este esențial pentru procesul de maturizare emoțională. Abia atunci încep să fie controlate emoțiile și apare motivația, care este un echivalent cortical al emoției. Primele mecanisme de control se inițiază în timpul primului an de viață, dar nu i se poate cere unui copil de mai puțin de trei ani să își controleze emoțiile. Începând din acest moment, pe măsură ce se dobândește maturizarea corticală, demarează un proces amplu de însușire a controlului emoțional, care în general se încheie în jurul vârstei de douăzeci și unu de ani; deși unii indivizi au în continuare crize incontrolabile de furie, gelozie sau alte emoții.

În general, emoțiile sunt de scurtă durată, pentru că finalitatea lor este să activeze corpul în căutarea unei soluții rapide la o urgență. În acest sens, absorb multă energie, motiv pentru care se pot menține pentru puțin timp. În mod curios, emoțiile negative durează mai mult (în medie, 1 minut și 53 de secunde) decât cele pozitive (în medie, 1 minut și o secundă). Dacă un copil de doi ani are o criză de nervi, cel mai potrivit este să îl lăsăm până când îi trece. Dacă părinții încearcă să vorbească logic cu el – copilul nu poate înțelege cognitiv la vârsta respectivă – nu fac decât să îi alimenteze sursa de indignare și să prelungească durata emoției.

Nu încape nicio îndoială că trebuie să se urmărească stimularea emoțiilor pozitive, dar în niciun caz nu trebuie să se evite cu orice preț cele negative. Acestea sunt necesare pentru siguranța copilului, motiv pentru care trebuie să învețe cum să le controleze. Imaginați-vă un copil fără frică: ar fi foarte probabil să moară pentru că ar face tot ce i-ar trezi curiozitatea, fără niciun fel de inhibiții. Tocmai din acest motiv, copiii de un an nu trebuie lăsați fără supraveghere continuă. La acea vârstă deja se pot deplasa singuri, dar încă nu s-au maturizat și nici nu au învățat suficient. Ei reacționează cu frică numai la stimulii primari, cum ar fi dacă nu sunt prinși când cad sau față de zgomotul violent, care sunt pericole naturale, dar nu știu să se teamă de o mașină, o priză sau un cuțit: pe acestea trebuie să le învețe.

Emoțiile copiilor au unele caracteristici care le deosebesc de ale adulților. De exemplu, sunt mai versatile, adică pot trece de la cea mai profundă deprimare la hohote de râs în câteva secunde. De asemenea, tind să fie mai intense, pentru că ei sunt scufundați complet în emoție. În anumite momente se poate profita de acest lucru pentru a le modifica starea emoțională. De exemplu, se poate pune capăt unei emoții negative prin distragere: dacă i se atrage atenția prin altceva, complet nou și distractiv, foarte probabil copilul se va ocupa de noutate și va abandona starea emoțională anterioară.

Între doi și șapte ani, emoțiile de bază evoluează și încep să apară treptat emoțiile secundare. Când se încheie acest proces, copilul deja își cunoaște emoțiile și ce le declanșează, precum și pe ale persoanelor din jur. În acest punct al dezvoltării li se poate cere copiilor să știe să își controleze emoțiile și să își adapteze comportamentul la context, deoarece pot face viața mai ușoară, dar pot, de asemenea, provoca și diverse probleme dacă nu învață să le gestioneze în mod adecvat.

Copiii identifică de foarte timpuriu semnalele emoționale pe fețele celor din jur. Un experiment a arătat cum copiii de trei și patru luni plâng sau râd în funcție de fața mamei; când este percepută emoția părintelui are loc o contagiune emoțională. În mod asemănător, bebelușii mamelor deprimate au o probabilitate de trei ori mai mare să dezvolte depresie la rândul lor, pentru că se contagiază de emoția negativă a mamei. Totuși, se pare că până la șapte luni bebelușul nu are conștiința deplină a stării emoționale a celuilalt. Există de asemenea dovezi că, începând de la trei luni, bebelușii preferă fețele zâmbitoare față de cele încruntate. Prin urmare, părinții trebuie să țină cont de toate acestea, deoarece copiii le percep starea emoțională de foarte devreme. Astfel, copiii noștri vor percepe și imita emoțiile pe care le manifestăm. Mereu trebuie să le prezentăm acea față pe care vrem ca ei să ne-o ofere înapoi.

Psiholog Mihai Moisoiu