Cinci suceveni trimiși în judecată într-un dosar de înșelăciune, instigare la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals privind credite luate de la bănci sau de la case de ajutor reciproc, fără ca sumele să mai fie apoi returnate, și-au aflat pedepsele stabilite de prima instanță – Judecătoria Suceava.
Doar unul dintre inculpații care ar fi comis înșelăciuni a primit o pedeapsă cu executare, în condițiile în care a comis faptele în perioada de încercare a unei alte condamnări.
Ancheta a fost derulată de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economic, iar cei vizați sunt din Suceava și Rădăuți.
Toți cei cinci inculpați din dosar au petrecut câte 24 de ore în arest, imediat după perchezițiile care au avut loc în august 2021.
Anchetatorii au reușit să pună sechestru în cadrul anchetei doar pe un autoturism aflat pe numele uneia dintre inculpate, mașină evaluată la aproape 10.000 de euro.
Autoturismul urmează a fi valorificat atunci când dosarul se va soluționa definitiv, adică nu peste mult timp, probabil câteva luni de zile.
Un mod de operare intens folosit o perioadă de timp. Credite luate de firme reprezentate de persoane fără venituri și bunuri pe numele lor
Faptele au avut loc în martie 2019, iar modul de operare a fost unul intens folosit o perioadă de timp.
Concret, suspecții angajau la firmele pe care le aveau persoane fără venituri și cu probleme sociale. Ulterior, în numele acestora mergeau la diferite instituții de credit sau bancare și luau diferite sume de bani. Titularii creditelor primeau pentru implicare sume mici de bani, iar diferența intra în buzunarele instigatorilor.
Conform anchetei polițiștilor de la Serviciul Economic, doar în luna martie a anului 2019 au fost luate, în mod fraudulos, de la trei instituții, credite în sumă de 99.400 de lei. Din prejudiciul total a fost recuperată suma de 48.989 de lei, ca urmare a sechestrului asigurător dispus asupra unui autoturism.
Un CAR și două unităti bancare au rămas părți civile în dosar și au de recuperat sume de la 8.000 de lei la peste 40.000 de lei fiecare.
Pedepsele stabilite de judecători
Conform deciziei Judecătoriei Suceava, care poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava, Marcel Bodnar a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de înșelăciune. Bărbatul mai are de executat și 1.072 de zile, rest de pedeapsă din sentința anterioară, alături de condamnarea din acest dosar.
Gabriela Orhei, judecată pentru trei fapte de instigare la înșelăciune și pentru instigare la uz de fals, a primit 2 ani și 3 luni de închisoare, dar a scăpat cu suspendarea pedepsei și un termen de încercare de 3 ani de zile. Inculpatei i s-a impus, printre altele, obligația de a presta 80 de zile de muncă în folosul comunității.
Ovidiu Cazacu, judecat pentru înșelăciune, a primit 1 an și 7 luni de închisoare, cu termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni.
Aglaia Mereuță, judecată pentru instigare la înșelăciune, a scăpat și ea cu o pedeapsă suspendată pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, la fel ca și Suzana Rotar, judecată pentru o faptă de instigare la înșelăciune și care a primit 10 luni de închisoare cu suspendare și termen de supraveghere de 2 ani de zile.
Inculpații se bucură încă de prezumția de nevinovăție, până când sentințele vor fi definitive.